Oprește-te, și Dumnezeu te va ajuta să crești

Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ. (Psalmii 46:10)

Aveam o viață ocupată. Eram profesoară full-time, implicată, preocupată să-i îndrum pe studenți către succes și organizând programe școlare deosebite; în plus, studiam pentru o licență în educație, eram implicată în activitățile bisericii, toate acestea în timp ce eram mamă și bunică, tot cu normă întreagă. Aveam simțământul că viața mea s-ar îmbunătăți dacă aș putea să fac și mai mult.

Mă străduiam să termin un referat final pentru cursul pe care îl studiam. M-am simțit epuizată și m-am dus la culcare. Dimineața, m-am simțit din ce în ce mai rău și am decis că trebuie să mă vadă medicul de familie. Acesta a chemat imediat ambulanța și mi-a spus să stau liniștită, căci am un atac de cord. Am fost dusă la urgențe și apoi spitalizată. Doctorii mi-au făcut câteva recomandări, apoi, după ceva timp, am fost externată. Două săptămâni mai târziu m-am întors la școală, la aceleași activități. Dar după nouă luni am fost internată din nou în spital – de data aceasta la secția de Terapie intensivă, într-o stare gravă.

În secția de Terapie intensivă, toate activitățile se reduc la posibilitatea de a reflecta. Realitatea din jur este dezolantă, căci oamenii chiar mor, iar riscul de a nu ieși viu de aici este mare. Dar am găsit mângâiere în Scripturi, în pasajele memorate. După un timp, am fost transferată într-un salon normal și apoi externată. Mă tot întreb: De ce oare Dumnezeu m-a cruțat? Ce încearcă să îmi spună și eu nu înțeleg?

La externare, am fost nevoită să locuiesc cu fiica mea pentru că inclusiv simplul mers prin casă era o provocare pentru mine. Amintindu-mi de pasul vioi de care mă bucuram înainte și văzând mersul chinuit de acum, îmi vine să plâng. Doream ca Dumnezeu să-mi răspundă imediat! Nu mai puteam profesa, pentru că zilnic eram fără putere din cauza bolii. Era necesar să mă pensionez. Doamne, și acum ce fac?

În freamătul vieții nu-L puteam auzi pe Dumnezeu. El a încercat să-mi vorbească, dar nu am sesizat. În cele din urmă, când am fost pe patul spitalului, am fost capabilă să disting Vocea Sa liniștită, care spune: „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.” Uneori sunt prinsă de lucruri de mică importanță, dar Dumnezeu îmi amintește mereu să mă opresc și să învăț că El este Dumnezeu, că vrea să cultive caracterul Lui în mine, îndepărtând egoismul și umplându-mă cu Duhul Sfânt. Este o realizare mare! Și totul este pentru lauda Lui!

Lindale A. Daniel

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi
Articolul precedentPuterea unităţii
Articolul următorCând trei devine opt