O femeie anonimă în misiune

Îngerul Domnului S-a arătat femeii şi i-a zis: „Iată că tu eşti stearpă şi n-ai copii, dar vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu.” (Judecătorii 13:3)

Cu care dintre soțiile din Biblie ai vrea cel mai mult să te asemeni?

Manoah și soția lui, care era stearpă, erau căsătoriți de câțiva ani. Într-o zi, un înger al Domnului s-a înfățișat femeii și a asigurat-o că va da naștere unui fiu care va elibera pe poporul Israel de vrăjmași (Judecătorii 13:4,5). Entuziasmată de această veste, soția i-a povestit lui Manoah despre promisiunea mesagerului și despre instrucțiunile primite pentru perioada de sarcină și pentru cea următoare, astfel încât să-și pregătească cu grijă fiul pentru o misiune specială.

Cumva neîncrezător, soțul L-a rugat pe Dumnezeu să i se dea și lui același mesaj. Dumnezeu a răspuns la această rugăciune și mesagerul a venit din nou, descoperindu-se inițial tot soției. Ea l-a chemat pe Manoah de la câmp, ca să-l întâlnească și el. Mesagerul s-a identificat ca fiind îngerul care a venit și prima dată, deși a refuzat să își spună numele. În schimb, a subliniat că părinții trebuie să respecte poruncile cu privire la nașterea și creșterea fiului lor. Când Manoah I-a adus o jertfă Domnului pe o piatră, mesagerul „s-a suit în flacăra altarului”. Atunci, Manoah și-a dat seama că mesagerul a fost un înger.

– Vom muri, căci L-am văzut pe Dumnezeu, a spus el.

Soția lui Manoah a spus:

– Dumnezeu nu ne va ucide. Nu te teme. El ne iubește. De aceea a primit jertfa noastră și ne-a dat făgăduința unui fiu.

Cuvintele ei l-au încurajat pe Manoah.

După un timp, soția lui l-a născut pe Samson și a ascultat de toate poruncile cu privire la creșterea copilului. Dumnezeu a binecuvântat atât ascultarea mamei, cât și pe fiul ei. Totuși, uneori, chiar și cea mai atentă educație dată copiilor noștri nu poate opri alegerile lor nepotrivite de mai târziu. În ciuda alegerilor sale greșite, în cele din urmă Samson s-a întors la Dumnezeul părinților lui și a eliberat națiunea Israel de vrăjmași.

Cine a fost soția lui Manoah, cea căreia îngerul i-a apărut de două ori – această femeie care a ascultat de poruncile Domnului și l-a încurajat pe soțul ei speriat? Nu-i știm nici numele, nici genealogia. Totuși, ca mamă, a îndeplinit cu credincioșie partea sa din planul lui Dumnezeul pentru poporul Său. Ce fel de femeie sunt eu? Vreau să fiu ca soția lui Manoah!

Christiana Agyenim-Boateng

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentCând nu iertăm
Articolul următorCu două fețe