Un Dumnezeu care nu întârzie

Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El. – Psalmii 37:7

În fiecare an merg în Statele Unite pentru un control medical, neştiind la ce să mă aştept, dar întotdeauna sunt încrezătoare în Dumnezeu. Anul 2014 nu a făcut excepţie. Înainte de a pleca din Guyana, am ştiut că slujitorii din Departamentul Financiari al bisericii, în care lucram şi eu, au fost invitaţi la un program de instruire în Panama. În timpul vizitei medicale anuale, doctorul a cerut să îmi fac un CT. După aceea mi-a spus că se vedea ceva suspicios pe filmul în urma căruia ceruse o investigaţie suplimentară. Dacă era problema la care se gândea el, mi-a spus că aveam nevoie de operaţie şi tratament, pentru că era posibil să aibă legătură cu problemele mele medicale anterioare. M-am rugat în tăcere: Doamne, Te rog să îndepărtezi Tu orice ar fi. Nu mai vreau să fiu anesteziată sau să trec din nou printr-o operaţie.

După ce am mai făcut alte două analize, doctorul a cerut o scanare PET. Dacă rezultatele se dovedeau favorabile, atunci eram liberă să călătoresc. Mi s-a cerut să îl înştiinţez pe doctor când aveam rezultatul testului, pentru ca el să urmărească progresul. La două zile după scanarea PET, m-a sunat doctorul. „Ce vă aşteptaţi să auziţi, doamnă Alleyne?”

„Sper că aveţi veşti bune”, i-am răspuns eu.

„Rezultatul este negativ”, m-a informat el.

Am căzut pe genunchi şi am strigat: „Îţi mulţumesc, Isus!” În tot acest timp, a trebuit să îmi schimb biletul de întoarcere de două ori; plecarea mea era în seara în care doctorul m-a sunat să îmi comunice rezultatele. Dimineaţa următoare, devreme, am ajuns în Guyana. O colegă m-a aşteptat la aeroport şi mi-a dat un pachet cu documentele pentru călătoria în Panama. La întoarcere, nora mea m-a rugat să stau puţin cu ei în Trinidad. Când am verificat documentele, am descoperit că grupul cu care călătoream pleca în Panama în ziua următoare şi urma să stea în Trinidad toată ziua înainte de următorul zbor, seara. Încântată, l-am sunat pe fiul meu şi am stabilit să ne întâlnim dimineaţa următoare după ce ajungeam în Trinidad. Grupul nostru a ajuns în Trinidad. Programul a fost înălţător şi locurile foarte frumoase. A fost o plăcere să mă întâlnesc cu copiii lui Dumnezeu din Caraibe şi Panama.

Aceste experienţe îmi reamintesc că atunci când apelez la Isus totul este posibil. La timpul stabilit de El, va face totul spre binele nostru. Dragi surori, haideţi să ne încredem în El!

Ruby H. Enniss-Alleyne

Carolyn Rathbun Sutton
Carolyn Rathbun Sutton
Atunci când incertitudinile vieții ne copleșesc, uităm pe moment că avem aproape un refugiu de nezdruncinat. Acel refugiu este Isus. De la El vin numai lucruri bune. Dacă privim numai la Isus, putem fi sigure că El ne va călăuzi prin cele mai negre zile și nopți. Deoarece ne iubește nespus de mult, Isus dorește ca noi să înțelegem că ne este întotdeauna alături și că se îngrijește mereu de tot ce avem nevoie. Cartea „În prezența Sa” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor