Asemenea păsărilor

Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare, şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? – Matei 6:26

În clipa în care am auzit trilul, am ştiut că un măcăleandru îmi găsise grădina. Ghidată de ciripitul melodios al acestei păsări, am cercetat ramurile înflorite ale părului, în speranţa de a-mi localiza solistul fericit. Iată-l – cu penele lui portocalii şi un cântec dulce şi frenetic. „Uitaţi-vă la păsările cerului.” Inima mi s-a umplut de uimire şi admiraţie. Făgăduinţele lui Dumnezeu au prins viaţă chiar în acel moment, insuflând un cântec nou de bucurie şi laudă în inima mea.

Cât mi-am dorit în acel moment să pot ţine în palma deschisă acea creatură vie şi uimitoare şi să păstrez în inimă pentru totdeauna cântecul ei încrezător şi convingător! Voiam să o prind, dar, parcă într-o încercare de a-mi genera un dram de mirare în plus, pasărea şi-a oprit trilul şi, cu o bătaie aproape imperceptibilă din aripi, şi-a luat zborul.

Am putea crede că Isus încerca doar să ne alunge neliniştea când vorbea despre valoarea păsărilor, dar, de fapt, El încerca să ne ajute să vedem că îngrijorarea înseamnă lipsă de încredere în Dumnezeu. îmi place să cred că Isus încerca şi să ne atragă atenţia să fim recunoscători cu ce avem astăzi. Nimic nu este mai valoros decât ziua de azi. Prezentul este un dar frumos din partea lui Dumnezeu, dar prea adesea credem că ni se cuvine. O zicală spune astfel: „Ieri este istorie, mâine este un mister.” Avem doar ziua de astăzi. Iată ce vrea Isus să vedem!

Ca oameni, avem tendinţa de a lua totul de parcă ni se cuvine. Creaturile frumoase ale lui Dumnezeu, precum păsările, florile şi curcubeul după o zi ploioasă, adesea trec neobservate sau neapreciate. Multele binecuvântări cu care suntem înconjuraţi, inclusiv cei care ne iubesc, devin invizibile pentru noi. Dacă trăim fiecare clipă conştienţi de acest dar – atenţi la ce este în jurul nostru şi la cei care călătoresc alături de noi pe acest drum numit viaţă -, înţelegem că îngrijorarea pentru trecut şi pentru viitor ne aduce doar stres, nelinişte, depresie, dependenţă şi durere cronică.

„Nu vă îngrijoraţi! Uitaţi-vă la păsările cerului!”, ne spune Isus. Dă-mi florile de pe câmp şi prima simfonie a măcălendrilor din grădină! Dă-mi lucrurile mici din viaţă care îmi aduc bucurie şi pace în inimă! „Gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze” (Psalmii 63:5).

Olga Valdivia

Carolyn Rathbun Sutton
Carolyn Rathbun Sutton
Atunci când incertitudinile vieții ne copleșesc, uităm pe moment că avem aproape un refugiu de nezdruncinat. Acel refugiu este Isus. De la El vin numai lucruri bune. Dacă privim numai la Isus, putem fi sigure că El ne va călăuzi prin cele mai negre zile și nopți. Deoarece ne iubește nespus de mult, Isus dorește ca noi să înțelegem că ne este întotdeauna alături și că se îngrijește mereu de tot ce avem nevoie. Cartea „În prezența Sa” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor