Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri. – Matei 5:16
Tocmai mă transferasem la un colegiu aflat la sute de kilometri depărtare de casă. Într-o zi eram în cantină şi colegii mi-au pus multe întrebări după care zâmbeau la auzul răspunsurilor mele. Pentru mine, totul era atât de confuz. Acelaşi lucru s-a întâmplat de mai multe ori. Colegii mei îmi cereau să repet ceea ce tocmai le spusesem foarte clar. Am început să mă simt inconfortabil în prezenţa oamenilor şi foarte reticentă să mai vorbesc. A fost nevoie doar de câteva săptămâni pentru a-mi forma un complex. Mă săturasem să fiu ţinta evidentă a zâmbetelor ascunse şi a comentariilor rostite în şoaptă. Exasperată, într-o seară am explodat în faţa unei prietene după cină.
„Ah, păi este simplu de explicat”, a răspuns ea calm. „Este vorba de accentul tău.” ,Accentul!” am răspuns plină de neîncredere. „Care accent?”
„Cum adică, accentul tău din Sud. Oamenilor le place cum vorbeşti.”
„Dar eu nu am accent!” am ripostat eu. În mod ironic, urechile mele se delectau la auzul sunetelor concise şi sacadate ale colegilor mei de clasă. Ei aveau accent, nu eu. Dintotdeauna am trăit în preajma unor oameni care vorbeau la fel ca mine, metoda mea de a vorbi nu a fost pusă niciodată sub semnul întrebării.
Majoritatea dintre noi ne-am format un nivel de loialitate faţă de statul sau ţara în care ne-am născut. Ataşat de această loialitate este accentul nostru. Dacă nu crezi că ai accent, încearcă să mergi într-un loc unde se vorbeşte puţin diferit. Îţi vei da seama rapid de unde provin oamenii! Pretutindeni, oamenii emană cel puţin trei accente: fizice, verbale şi spirituale. Adânc, din interiorul nostru vin impulsuri, acţiuni şi cuvinte prin care ceilalţi ne citesc viaţa. Accentele cele mai uşor de observat sunt cele fizice. Alţii pot detecta ce fel de persoană eşti studiindu-ţi manierele, comportamentul şi înfăţişarea. „Cuvintele, acţiunile, îmbrăcămintea şi comportamentul nostru, chiar şi expresia înfăţişării noastre, toate au o influenţă.” (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 339.) Expresiile noastre verbale, cu culoarea şi clasa lor, îşi pierd strălucirea dacă sunt rostite pe un ton aspru. Desigur, cel mai important element în acest trio de accente este cel spiritual. Atunci când oamenii ne privesc, ei sunt influenţaţi să aibă o părere mai bună — sau mai puţin bună — despre Hristos. În Matei 5:16 suntem avertizaţi să „lăsăm să lumineze şi lumina noastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele noastre bune şi să slăvească pe Tatăl nostru, care este în ceruri.” Ce altceva este lumina dacă nu expresia sau accentul nostru pozitiv?
Marybeth Gessele
