Cum să scapi de lucrurile inutile

Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. Matei 5:48

Nu îmi aduc aminte care a fost motivaţia, dar m-am trezit făcând curăţenie în casă.

Eram în mutare. Împachetând lucrurile, am observat că aveam multe lucruri pe care nu le folosisem de ani de zile. Aveam încă lucruri pe care nu le despachetasem de pe vremea când ne-am mutat din Harare, Zimbabwe, cu ani în urmă. Acum însă sosise vremea să ne mutăm din nou; soţul meu primise chemarea de a sluji în ţara lui natală, Botswana. Sortând ce să pun în cutii, ce să dau şi ce să arunc, m-am minunat de cât de multe lucruri nu aveam nevoie. Unele dintre ele erau în stare bună, aşa că puteam uşor să le dăm altora; altele erau într-o stare degradată şi bune de aruncat.

După ce a activat în Francistown, Botswana, vreme de un an, soţul meu a primit chemarea de a sluji într-o zonă cam la 450 de kilometri depărtare. Făcându-ne bagajele, iar m-am mirat de cât de multe cutii erau nedespachetate. După alţi şase ani, soţul meu din nou a fost chemat să slujească într-o altă funcţie. La fiecare mutare, observam că erau o grămadă de lucruri inutile pe care le păstraserăm şi alte lucruri pe care nu le folosiserăm niciodată în şase ani.

În zilele noastre nu e prea uşor să vinzi, să dai sau să arunci lucruri care efectiv nu mai sunt utile. Acestea probabil se vor acumula şi nu e prea greu să trăieşti printre lucruri inutile. Pot exista o mulţime de lucruri nedorite în casele, birourile bisericii, magaziile şi garajele noastre. În prezent, încerc din când în când să scap de lucrurile inutile, fie din birou, fie din casă. Sunt întotdeauna încântată că, după ce scap de lucrurile inutile, am mult spaţiu şi multă ordine.

Dragile mele surori (sau fraţi care citiţi aceste rânduri), e uşor să păstrăm şi în inimă lucruri inutile. Avem nevoie să îl rugăm pe Isus să scăpăm de mizeria care ocupă spaţiu preţios în inimile noastre. E uşor să acumulăm inutilităţi precum ură, invidie, gelozie, ambiţii egoiste, mândrie, dispute, resentimente şi lăcomie. În schimb, să-I permitem lui Isus să ne umple inima de darurile Duhului, care se găsesc în Galateni 5:22,23.

Într-o zi, Isus va veni să ne ia acasă. În acea zi, ne vom da seama că tot ceea ce deţinem în această lume, orice considerăm preţios şi tot ceea ce considerăm de mare valoare va deveni brusc inutil. Astăzi e ziua să scăpăm de lucrurile inutile!

Priscilla Matimba Ben

Ardis Carolyn
Ardis Carolyn
E frumos să împărtășim cu prietenii experiențele vieții, dar și mai frumos este să alegem astăzi să înaintăm împreună cu Dumnezeu. Ardis Carolyn, alături de alte femei povestesc despre călătoria lor spirituală în cartea „Înaintăm împreună” - apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor