Şi, după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii. – Ioan 12:32
Aşa cum fac în fiecare an, am început să împachetez într-un container o multitudine de lucruri de prin casă – îmbrăcăminte, aşternuturi şi alimente – ca să le trimit nepotului meu, care le împarte săracilor din comunitatea lui din Jamaica. Containerul era aproape plin când mi-am dat seama că lipsea ceva: nepotul meu avea trei copii mici şi nu le trimisesem niciodată niciun cadou. M-am dus la un magazin din apropiere şi am cumpărat ceva de îmbrăcat pentru copiii lui.
Când casiera mi-a înmânat bonul, m-am minunat de sumă: 18,44 dolari. „E un an special, 1844”, am zis ca pentru mine, dar e posibil să fi spus mai tare decât intenţionasem, întrucât doamna care era la coadă după mine a venit şi m-a întrebat: „1844? Sunteţi adventistă?”
Surprinsă, m-am întors spre ea. Nu sunt mulţi cei care cunosc semnificaţia anului 1844. Nu ştiu că unii L-au aşteptat pe Isus să revină în acel an. Nu ştiu de ce adventiştii numesc anul 1844 Marea Dezamăgire. Mulţi nici nu au auzit de William Miller, care şi-a dat seama ulterior că evenimentele din Daniel 8:14 au fost interpretate greşit. (Sanctuarul care trebuia curăţat era în cer, nu pe pământ. Aşadar 22 octombrie 1844 a marcat începutul judecăţii de cercetare din ceruri.)
Majoritatea oamenilor nu cunosc frumoasele cuvinte aşternute de pana lui Ellen G. White când descrie acea experienţă: „Dar cei a căror credinţă avea la bază o cunoaştere personală a Bibliei aveau picioarele pe o stâncă pe care valurile dezamăgirii nu au putut s-o clatine” (Tragedia veacurilor, p. 394, orig.). Majoritatea nu cunosc toată istoria, dar noua mea prietenă o ştia.
Încântată, am ascultat-o povestindu-mi cum se făcuse adventistă, cum se mutase în oraşul nostru şi căuta o biserică şi o familie de credinţă. Am invitat-o la biserica mea şi chiar i-a plăcut. Locuim în acelaşi cartier, aşa că ne putem ruga şi studia Biblia împreună. Şi mă poate duce cu maşina la întâlnirile organizate seara la biserică – lucru pe care ochii mei îmbătrâniţi nu mi-l mai permit.
Ştiu că, de la începutul istoriei umane, Dumnezeu a aranjat şi aranjează întâlniri între oameni. Probabil că a zâmbit când casiera mi-a înmânat bonul în acea zi. Ştia ce binecuvântate vom fi eu şi prietena mea şi ce binecuvântări putem fi pentru alţii. Ştia că întâlnirea noastră nu a fost o coincidenţă.
Hazel Roole
