Tarta cu mere

Cum răspunde în apă faţa la faţă, aşa răspunde inima omului, inimii omului. (Proverbele 27:19)

În plimbările mele cu bicicleta, în fiecare dimineaţă şi seară, treceam pe lângă ultima casă de la marginea oraşului în care zăbovesc pentru o vreme. Un măr bătrân stătea aplecat deasupra gardului, lăsându-şi două dintre crengile pline cu mere roşii să atingă drumul prăfuit de o toamnă ce se grăbea să vină. De fiecare dată când mă întorceam, opream şi alegeam câteva din merele căzute, ca să am pentru cină.

Într-o dimineaţă, reluându-mi obiceiul, mi-a venit o idee. Am pus în coş vreo 15 mere, fără să le aleg prea mult, şi am pedalat rapid spre casă. Am găsit pe internet o reţetă de tartă cu mere caramelizate şi am pus în aplicare rândurile citite. Când a fost gata, am scos-o din cuptor şi am acoperit-o cu o folie de aluminiu. După ce am aşezat-o în portbagajul bicicletei, am pedalat spre casa de unde obişnuiesc să mă „servesc” zilnic cu mere.

Am apăsat soneria, însă nu a ieşit nimeni. Am sunat încă o dată, dar tot în zadar. Când am aşezat prăjitura înapoi în coş, de la casa de vizavi m-a strigat cineva, întrebând: „Pe mine mă căutaţi?” Am răspuns cu un „da” tremurat, căci spre mine se îndrepta o bătrână care nu mai avea picioare, şi viaţa ei se derula pe un cărucior cu care se deplasa singură.

N-am mai ştiut poezia pe care o pregătisem de acasă, aşa că în câteva cuvinte i-am zis: „V-am adus o tartă făcută din merele dumneavoastră.”

Am zăbovit mai mult de o oră pe prispa casei cu doamna, impresionată de o străină ca mine, iar eu, impresionată de o străină ca ea, şi ne-am povestit pe scurt firul vieţii. La sfârşit, mi-a spus că tare şi-ar fi dorit să mănânce o prăjitură cu mere, însă nu era în stare să şi-o facă. Ne-am despărţit apoi şi mi-am propus să o mai vizitez şi în alte ocazii.

În plimbarea de seară mi-am schimbat ruta ca să pot admira locuri noi. Pe gardul unei căsuţe vechi de lemn, la intrarea într-o pădure, era scrisă cu spray, cu siguranţă de mult, o întrebare în limba germană: Azi ai trăit frumos?

Mi-am ridicat privirea spre cer şi, aducându-mi aminte de mere, de tartă şi de doamna din cărucior, am răspuns pe loc cu un „da”.

În drum spre casă, am aşezat laolaltă clipele zilei, spunându-mi: Nu există coincidenţe. Există doar iubire, binefacere şi un Dumnezeu care ne oferă ocazia să colaborăm cu El.

Alege şi tu cel mai frumos mod de a le utiliza.

Paula Popescu, Banat

Judith Couchman
Judith Couchman
Cartea „Mic dejun pentru sufletul tău” este ca un buchet de vești bune care sunt povestite cu entuziasm specific românesc. Din toate zonele țării, și chiar de peste hotare, femeile Îi sunt recunoscătoare lui Dumneazeu pentru grija pe care le-o poartă, pentru experiențele zilnice în care descoperă dragostea Lui infinită și pentru privilegiul de a împărtăși bucuria cunoașterii lui Isus Hristos ca Mantuitor personal cu persoanele din sfera de influență. În zorii dimineții, acesta îți oferă un plus de motivație pentru a porni pe drumul vieții cu încrederea că orice provocare poate fi depășită și orice ispită poate fi biruită cu ajutorul Lui.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi
Articolul precedentLucrarea din prima încăpere
Articolul următorPrima dragoste