Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul. (Psalmii 121:2)
Mă aflam intr-o bancă în Madrid, dorind să plătesc taxa pentru eliberarea unui document. Era în vara anului 2012. Peste două săptămâni urma să plec în România, împreună cu familia, ca să petrecem câteva zile cu cei dragi. Aveam în mână un dosar plin cu actele de care urma să am nevoie în acea zi. Mi-a venit rândul şi am plătit, apoi m-am grăbit spre biroul de la care urma să obţin documentul necesar. În faţa ghişeului, mi-am dat seama că nu mai aveam paşaportul. Instantaneu, un val de căldură m-a cuprins şi am intrat în panică. Am răsturnat conţinutul poşetei, am scos fiecare hârtie din dosar, dar paşaportul era de negăsit. Nu numai că aveam nevoie de el în acel moment, dar urma să călătoresc în România. Am ieşit în stradă şi am parcurs drumul înapoi până la bancă. O dată şi încă o dată, dar nici urmă. Am intrat în bancă şi am întrebat. Nimeni nu văzuse nimic.
Eram disperată. Doamne, ce să fac? Poate o să-l găsească cineva şi o să mă caute. Dar cum? În pașaport nu aveam trecută adresa din Madrid, nici măcar un număr de telefon. Mi s-a pus un nod în gât şi ochii mi s-au umplut de lacrimi. De ce trebuie să mi se întâmple asta chiar acum? Doamne, ajută-mă! strigam cu disperare în mintea mea. Apoi, mi-a venit o idee: mă voi duce la poliţie şi voi declara pierderea, apoi voi lăsa toate datele mele, inclusiv un număr de telefon. Cel puţin voi obţine o dovadă că este pierdut, iar în România nu am altceva de făcut decât să solicit altul. Nu e atractivă deloc ideea de a consuma parte din vacanţa dorită prin birocraţia de acasă, dar se pare că nu aveam alternativă.
Zilele treceau cu repeziciune şi pregătirile de plecare îmi absorbeau gândurile, dar seara, înainte de culcare, mă rugam: „Doamne, Tu care ai făcut cerurile şi pământul, Tu trebuie să ştii şi unde este paşaportul meu. Fă posibil să-l găsesc.” Doream din toată inima să fie aşa, dar raţiunea mă trimitea de fiecare dată cu gândul la cozile interminabile din România. Sigur voi ajunge acolo. „Doamne, mă rugam, ajută necredinţei mele!”
Cu trei zile înainte de a zbura spre ţară, sună telefonul. Doamna de la capătul celălalt al firului a trebuit să repete de două ori ceea ce îmi comunica, pentru că nu îmi venea să cred ceea ce auzeam. Mă sunau de la poliţie să mă anunţe că s-a găsit paşaportul meu. Cineva a dat de el pe stradă şi l-a lăsat la ghişeul lor. „În jumătate de oră sunt acolo”, am spus în timp ce auzeam ca un ecou glasul din telefon: „Mi-aţi spus că în câteva zile mergeţi spre România, ce noroc aţi avut…” Eu însă ştiam de unde venea ajutorul…
Doamne, îţi mulţumesc! Ştiu că la Tine toate sunt cu putinţă!”
Mariana Moisa, Madrid, Spania
