Opreşte-te puţin şi priveşte înainte

    Domnul întăreşte paşii omului când îi place calea lui; dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână. (Psalmii 37:23,24)

    Se apropia un eveniment important în familia fratelui meu, iar eu am promis că îi voi cumpăra nepoatei mele, care avea pe atunci opt ani – rochiţă, poşetă şi sandale. Mai aveam să-i cumpăr sandalele şi îmi era greu să mă hotărăsc.

    După ce am terminat serviciul, am mers pe o stradă renumită pentru numărul mare de magazine de tot felul. Nu voiam să cumpăr nimic altceva, doar acele sandale, aşa că acolo unde era încălţăminte intram să văd dacă pot găsi ceva.

    După puţin timp, m-am oprit brusc în faţa unei vitrine care avea tot felul de chei, piese şi alte articole; era un magazin care nu avea nimic în comun cu ce căutam eu.

    Mi-am dat seama că era foarte nepotrivit să pierd timpul acolo, pentru că nu mă interesa nimic din magazinul acela. Când am vrut să plec, m-am uitat în jos pe trotuar în ideea să merg mai departe. Dar, am rămas blocată şi totodată speriată când am văzut că exact unde trebuia să pun piciorul pentru a merge mai departe începea o groapă adâncă de aproape o jumătate de metru, pe care eu nu o văzusem, pentru că mă uitam la vitrine, în dorinţa de a găsi un magazin de încălţăminte.

    De ce m-am oprit în faţa unei vitrine care nu mă interesa? Dumnezeu m-a oprit zicând: Opreşte-te puţin şi priveşte înainte, apoi continuă-ţi drumul!

    Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a oprit la timp, altfel aveam mult de suferit; o căzătură poate avea uneori urmări grave.

    De multe ori rămânem surprinşi de un glas care se face auzit, de o implicare a unui necunoscut, de faptul că am pierdut autobuzul care a făcut o pană mai târziu şi de câte alte intervenţii ale lui Dumnezeu venite la timp, fără ca noi să ne dăm seama pe moment, dar realizând apoi că reprezentau soluţia cea mai potrivită.

    Să plecăm cu Dumnezeu în fiecare zi, să-I mulţumim că este lângă noi şi atunci când uităm de El… Să-L recunoaştem în toate căile noastre şi, dacă se întâmplă ca uneori să mai cădem, El ne ridică cu braţul Său puternic şi ne mângâie cu dragoste.

    „Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi îţi zic: «Nu te teme de nimic. Eu îţi vin în ajutor!»” (Isaia 41:13)

    Stelica Gheorghe, Roşiori de Vede, Oltenia

    Judith Couchman
    Judith Couchman
    Cartea „Mic dejun pentru sufletul tău” este ca un buchet de vești bune care sunt povestite cu entuziasm specific românesc. Din toate zonele țării, și chiar de peste hotare, femeile Îi sunt recunoscătoare lui Dumneazeu pentru grija pe care le-o poartă, pentru experiențele zilnice în care descoperă dragostea Lui infinită și pentru privilegiul de a împărtăși bucuria cunoașterii lui Isus Hristos ca Mantuitor personal cu persoanele din sfera de influență. În zorii dimineții, acesta îți oferă un plus de motivație pentru a porni pe drumul vieții cu încrederea că orice provocare poate fi depășită și orice ispită poate fi biruită cu ajutorul Lui.

    Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

    Publicate astăzi