Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii și înaintea bătrânilor.
Apocalipsa 14:3
Poate că sunt puțin cam dur față de vrăbii, dar consider că nu au prea multe calități care să le recomande. Sunt pricăjite, nu sunt foarte atractive și aproape singurul sunet pe care-l scot este un ciripit nemuzical care mă calcă pe nervi. Construiesc cuiburi foarte nearanjate, aproape oriunde pot pune câteva fire de iarbă laolaltă. Vrăbiile izgonesc alte păsări mai blânde din cuiburile lor; ele nu numai că ucid puii și chiar părinții altor specii de păsări, ci uneori atacă și ucid alți membri ai speciei lor. Pur și simplu nu par să existe prea multe lucruri bune care se pot spune despre vrăbii. Sunt ca o plagă pentru locurile unde se pune mâncare pentru păsări, pentru că înfulecă totul, iar ceea ce mai rămâne, împrăștie peste tot, umplând între timp aerul cu o ciorovăială zgomotoasă.
De fapt, descrierea pe care am făcut-o vrăbiilor seamănă foarte mult cu o descriere a oamenilor, nu-i așa? Dacă stai să te gândești, oamenii sunt destul de răi. Biblia spune că până și neprihănirea noastră este ca niște cârpe murdare. Și dacă citești ziarul sau privești la televizor, vei descoperi că oamenii sunt cele mai josnice și mai ordinare dintre toate creaturile de pe pământ. Mă întreb, oare de ce Dumnezeu nu este la fel de deranjat de noi așa cum sunt eu de vrăbii? Probabil pentru că ne iubește și vede ceea ce putem deveni dacă Îl iubim și noi la rândul nostru.
În câteva ocazii s-au plasat ouă de vrabie în cuiburi de canari. Când puii de vrabie au ieșit din ou, au crezut că sunt pui de canar, așa că au învățat să „cânte” întrucâtva asemănător canarilor! Pentru mine aceasta este o minune! Dar nu este mai mare decât minunea pe care Isus a făgăduit că o va săvârși în mine. El mă ia în cuibul Lui ca și cum aș fi născut din nou, după asemănarea Lui. Duhul Lui începe să mă învețe cum să trăiesc ca El. Viața mea devine la fel de frumoasă ca un cântec de canar, nu doar ca un ciripit monoton de vrabie.
