ALBINELE NU SUNT PROASTE

Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.
1 Corinteni 10:11

Oamenii deștepți învață din experiență. Dacă fac aceeași greșeală o dată sau de două ori, de obicei nu o mai repetă. De asemenea, oamenii inteligenți învață să anticipeze ceea ce urmează să se întâmple bazându-se pe ceea ce au experimentat sau li s-a spus în trecut. Știm, de pildă, ce se întâmplă oamenilor atunci când încalcă legile sănătății, pentru că am văzut consecințele în viețile noastre, ale celor dragi și prietenilor, precum și ale altora.

Biblia ne-a fost dată ca un ghid care să ne arate la ce să ne așteptăm în tot felul de situații care sunt importante pentru mântuirea noastră. Suntem înțelepți dacă luăm aminte la lecțiile din multele exemple din Biblie. Iar dacă le ignorăm, suntem lipsiți de înțelepciune.

Toți cei care au studiat albinele, știu că ele posedă o inteligență care pare să depășească simpla executare a unor deprinderi instinctive. Poate că cel mai bun exemplu ar fi ceea ce se întâmplă atunci când studiem capacitatea albinelor de a localiza sursele alternative de hrană. Pentru aceasta, cercetătorii au așezat mai întâi un vas cu apă îndulcită aproape de urdinișul stupului. După ce albinele au descoperit hrana și au început să vină la ea în număr mare, vasul a fost pus în altă parte – mai întâi în apropiere, apoi din ce în ce mai departe. Nu peste mult timp distanța dintre două mutări a ajuns de 100 de metri sau mai mult. Probabil că vă gândiți că de la o asemenea distanță, o vietate mică cum este albina, va începe să aibă probleme cu localizarea noii poziții a vasului, dar nimic nu este mai departe de adevăr!

La un anumit moment al experimentului, albinele par a se fi „prins” și au început să anticipeze locul în care hrana avea să fie plasată. Așa că atunci când vasul era mutat în noua poziție, albinele se aflau deja acolo, așteptând sosirea hranei!

O, de am fi și noi la fel de înțelepți ca albinele! Atunci ne-am da seama de ceea ce Dumnezeu ne-a spus despre viitor; am aștepta și am fi gata pentru orice s-ar întâmpla și am fi gata să ne facem partea noastră pentru terminarea lucrării Domnului pe pământ.

În căutarea naturii
În căutarea naturii
„În căutarea naturii” de James și Priscila Tucker propune o colecție de povești captivante care dezvăluie complexitatea și frumusețea naturii. Fiecare pagină explorează un aspect unic al creației, evidențiind minunile acesteia și oferind, la final, o perspectivă spirituală ce subliniază conexiunea profundă dintre natură și credință.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor