Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.
2 Corinteni 10:4
Lumea aceasta pare să fie obsedată de război. Din toate părțile auzim de pregătiri pentru conflicte armate. Pavel le spune corintenilor că și noi, ca creștini, trebuie să fim înarmați cu arme; numai că războiul nostru nu este cu cineva din lumea aceasta, ci cu prințul puterii întunericului. Uneori diavolul încearcă să ne facă să credem că suntem lipsiți de putere și că nu avem nicio apărare împotriva armelor lui.
Câteva specii de termite sunt echipate cu o armură specială. Una dintre speciile care trăiește în țara Guyana din America de Sud are o armă de apărare specială. Asemenea majorității termitelor, și acestea mănâncă lemn și-l digeră folosindu-se de serviciile unor microbi mici care trăiesc în stomacul lor.
Uneori copacul cu termite cade sau se rupe, expunând termitele primejdiei de a fi mâncate de insectele sau de păsările care abia așteaptă să se înfrupte din ele. Dar în coloniile de termite se află soldați artileriști, care sunt echipați fiecare cu tunuri puternice, deși foarte mici, situate în centrul feței lor. Acești soldați se aliniază pentru a-și apăra colonia. Orice inamic care apare – reprezentat de obicei de furnici – este întâmpinat cu un jet de lipici persistent și cu miros puternic, care se lipește chiar și de suprafețe uleioase. Odată lovită de acest jet, furnica abandonează instantaneu intenția de a ataca și de a mânca termitele și o bună bucată de vreme nu va face altceva decât să încerce să se elibereze de lipici.
Deși noi nu avem de luptat împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva puterilor care coordonează răutatea spirituală din lumea aceasta (Efeseni 6:12), avem totuși nevoie de o armă împotriva Satanei la fel de eficientă ca aceea pe care Dumnezeu a dat-o termitelor. Arma noastră de bază este Cuvântul lui Dumnezeu, despre care Biblia spune că este mai ascuțit decât o sabie cu două tăișuri (Evrei 4:12).