El va înflori ca crinul şi va da rădăcini ca Libanul.
Osea 14:5
Crinii de mare cresc unul lângă altul, în recife de corali, la adâncimi de 10 până la 20 m, sau şi în noroi poate, jos, în cele mai adânci zone ale mării. Crinul poate fi verde, galben, roşu sau maroniu. Fiecare „plantă” e compusă din rădăcini, tulpină, frunze înguste şi o singură floare, undeva, sus – cu o gură în mijloc. Căci, vezi tu, crinul de mare nu este asemenea crinului la care face referire textul nostru. El este, de fapt, un animal.
Înrudit cu steaua de mare şi cu alte vietăţi marine, corpul crinului, care este „floarea”, este acoperit cu o piele subţire, transparentă. Această parte este simetrică, având cinci ramuri asemănătoare ferigii, care sunt „petalele”. Fiecare ramură, în schimb, are un număr de rămurele laterale, corespunzătoare franjurilor ferigii. Crinul de mare îşi ondulează ramurile prin apă, ca să colecţioneze bacterii şi alte creaturi marine minuscule, în peliculă de mucus care le îmbracă. Hrana este transportată la un şanţ, în mijlocul fiecărei rămurele, unde continuă să alunece în jos, pe ramura de susținere şi, în cele din urmă, într-un con mic, în gură.
Puţine creaturi atacă bine protejatul crin de mare. Dar când este vătămat, el poate să se repare. O ramură ruptă sau un braţ cade şi este înlocuit. Dacă rănirea este mai extinsă, crinul de mare are capacitatea de a-şi regenera o mare parte din corp, tractul digestiv şi diferite alte organe. Dacă tulpina de susținere e ruptă, anexele înguste în formă de frunze trag corpul într-un loc nou, unde condiţiile pot fi mai favorabile. Când hrana se împuţinează într-o zonă, crinul de mare poate să-şi amputeze propria tulpină şi să călătorească într-un loc mai bun.
Una dintre lecţiile crinilor, atât a crinilor de pe câmp din textul nostru, cât şi a celor de mare din ilustraţia noastră, este că Dumnezeu a făcut fiecare creatură adaptabilă situaţiei în care trăieşte. Cu ajutorul Său, fiecare creşte şi prosperă.
