LUPUL DE PĂMÂNT

Feriţi-vă de orice se pare rău.
1 Tesaloniceni 5:22

Ai auzit vreodată de lupul de pământ? Nu e deloc lup, este un membru al familiei hienelor şi o rudă a câinelui domestic. Lupul de pământ trăieşte în Africa de Sud şi de Est, care sunt teritoriile unde prădează şi hiena. Are o blană gri-gălbuie, cu dungi negre ca şi hiena şi este cumva asemănător la înfăţişare cu hiena.

Dar aici se termină asemănările. Hiena este dispreţuită de băştinaşi pentru că prădează din cirezile şi turmele lor; lupul de pământ nu mănâncă aproape nimic altceva decât termite. Are o limbă lungă lipicioasă, care mătură aceste insecte cu viteză fulgerătoare. Stomacul unui lup de pământ găsit mort conţinea mai bine de 40 000 de termite. Lupul de pământ mănâncă uneori şoareci şi alte animale mici.

Asemănarea lupului de pământ cu hiena este spre răul lui şi face din om cel mai mare inamic al său. Hienele sunt urâte atât de mult încât, în unele ţări africane se plăteşte un premiu pentru fiecare hienă ucisă. Ca rezultat, băştinaşii ucid orice animal care seamănă cu o hienă, aşa că lupul de pământ începe să dispară. Chiar dacă există o lege foarte strictă, care protejează animalul de vânători, ei sunt deseori luaţi drept hiene şi împuşcaţi.

Când eram copil, părinţii mei îmi spuneau că chiar dacă nu fac nimic rău, dacă mă aflu în compania celor care creează probleme, atunci aş fi considerat o persoană care produce numai necazuri. Trăsăturile lupului de pământ ilustrează acest lucru foarte bine. El seamănă cu hiena şi este ucis pentru că seamănă cu un animal pe care îl dispreţuieşte toată lumea. Se numeşte lup pentru că arată ca un animal rău, asemănător cu câinele, când, de fapt, vânează termite. Dacă lupul de pământ şi-ar putea schimba părul, ar fi mult mai bine pentru el.

Dacă avem obiceiul să ne petrecem timpul cu persoane care nu au credinţele şi valorile noastre, alţii ne vor vedea drept unul dintre aceşti oameni. Dar nu trebuie să continuăm să fim luaţi din greşeală drept unul dintre ei. Căci în timp ce lupul de pământ nu-şi poate schimba înfățișarea, noi putem să ne schimbăm acei tovarăşi şi acele acţiuni ale noastre, care pot să îi facă pe oameni să ne judece greşit.

Ferestre spre lumea lui Dumnezeu
Ferestre spre lumea lui Dumnezeu
Aceste meditații zilnice pentru copii cu vârste începând cu 8 ani au fost scrise de James Tucker, un pasionat al naturii. Fiecare meditație ne oferă o imagine a Creatorului nostru prin intermediul lucrării Sale. De-a lungul acestei cărți, vei afla informații fascinante despre natură, care dezvăluie puterea de creație genială a lui Dumnezeu și, de asemenea, simțul Său al umorului. Caracterul Său va prinde viață mai mult ca niciodată și, fără îndoială, te vei trezi uimit și inspirat să continui să explorezi mai mult despre cea de-a doua carte a lui Dumnezeu, natura.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor