HUBERT, HIPOPOTAMUL CIVILIZAT

Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă, pe tot muntele Meu cel sfânt.
Isaia 11:9

Se spune că puţine animale sunt aşa de curioase cum sunt hipopotamii. Hubert a fost un exemplu clasic al curiozităţii hipopotamilor. Povestea lui, acum celebră, a început în noiembrie 1928, când a ieşit, într-o zi, din groapa în care făcea baie, în Africa de Sud şi a început să privească în jur. A fost atât de fascinat de ceea ce a descoperit încât a continuat să meargă să vadă ce altceva se mai putea vedea. Hubert a călătorit timp de şaptesprezece luni. Traseul său a acoperit 600 km şi a inclus multe sate şi oraşe. Într-o dimineaţă devreme, el a apărut în centrul oraşului Durban, unul dintre cele mai mari oraşe din Africa de Sud. Oamenii care mergeau la serviciu au fost îngroziţi de acest gigant călător şi au chemat poliţia. Dar înainte ca aceştia să sosească, Hubert s-a scufundat în râul din apropiere şi a dispărut. Hubert a vizitat nenumărate oraşe şi sate, unde mergea la magazine, şcoli sau staţiuni de misiune ca să stea la uşă şi doar să privească înăuntru.

Hubert a devenit erou naţional şi a fost emisă o lege care interzicea oricui să-i facă vreun rău. Odată, a tras un pui de somn pe o şină de cale ferată şi, cu toate strigătele, semnalele de locomotivă, clopotele sau ghionturile crescătorilor de animale de pe tren, nu a putut fi mutat până când nu şi-a făcut siesta.

Toată lumea îl iubea pe Hubert, cu excepţia fermierilor, care se supărau când hipopotamul trecea peste grădinile lor. El nu dorea să le facă rău, desigur, dar reuşea să distrugă în câteva minute munca multor zile. N-a fost o surpriză când, în aprilie 1930, un fermier nervos, care nu ştia de legea protectoare, l-a împuşcat pe Hubert.

Ştim că relaţia dintre om şi animale este rareori ceea ce Dumnezeu a intenţionat ca ea să fie. Omul distruge animalele şi uneori animalele ucid oameni. Omul se teme de unele animale şi cele mai multe animale se tem de om. Dar, ca şi în cazul lui Hubert hipopotamul, modelul se schimbă uneori. Atunci ni se reaminteşte încă o dată că va veni timpul în care relaţia va fi aşa cum a fost la început. Dumnezeu va începe din nou cu un „pământ nou, în care va locui neprihănirea”, iar animalele vor fi la fel de prietenoase ca şi Hubert.

Ferestre spre lumea lui Dumnezeu
Ferestre spre lumea lui Dumnezeu
Aceste meditații zilnice pentru copii cu vârste începând cu 8 ani au fost scrise de James Tucker, un pasionat al naturii. Fiecare meditație ne oferă o imagine a Creatorului nostru prin intermediul lucrării Sale. De-a lungul acestei cărți, vei afla informații fascinante despre natură, care dezvăluie puterea de creație genială a lui Dumnezeu și, de asemenea, simțul Său al umorului. Caracterul Său va prinde viață mai mult ca niciodată și, fără îndoială, te vei trezi uimit și inspirat să continui să explorezi mai mult despre cea de-a doua carte a lui Dumnezeu, natura.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor