Un sandvici în plus

„Drept răspuns, El a zis: „Nu. este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței!” Matei 15:26

Înainte de a pleca la școală vreau să te întreb scurt dacă ți-ai făcut sandvișul pentru ziua de azi? Ai de făcut o treabă în plus azi nu prea mare dar zic eu foarte importantă. Îmi aduc aminte că pentru mine pachetul cu ce voi mânca la școală era o povară până când în casa noastră a apărut un sandwich-maker. Și pentru ca sandviciul să fie cât mai bun pregăteam pachetul dimineața dar în același timp mirosul crocant era resimțit de colegii mei așa că am început să primesc “comenzi’’ pentru unul sau altul. La început ofeream celor care știam că nu aveau mâncare cu ei, dar mai apoi m-a furat o idee nu prea creștinească, așa că ofeream un sandvici contra cost, 1 leu.
 
Isus exemplul nostru ceresc ne provoacă și în această dimineață geroasă să ne gândim la grija față de cel nevoiaș care poate în această dimineață va vedea sandviciul din mâna noastră, și se va simți neputincios, ca un cățel.
 
Provocarea din textul de astăzi ne cheamă la o decizie de altruism sau mai bine zis în discuția noastră de credință, pe care Isus a dorit să o descopere prin femeia canaanită.
 
La data aceea cei care nu făceau parte din poporul iudeu erau considerați de aceștia ca niște căței fără prea multă însemnătate. Și astăzi poți să vezi la tot pasul așa ziși “căței’’ adică colegi de școală sau chiar copii de la biserică care nu reprezintă pentru tine mare lucru. Dar să nu uităm că și ei sunt copii pe care Isus îi iubește la fel ca pe tine și ca pe mine. Așa că astăzi, roagă-te ca să nu te ispitească gândul să privești pe cel de lângă tine indiferent ci dimpotrivă s-ar putea ca să întâlnești pe stradă sau la școală un copil care nu are un sandvici ca și tine, așa ca fă unul în plus și nu uita să-l dăruiești chiar și unui așa zis: “cățel’’!

Daniluc Daniel, Pastor – Conferința Moldova

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor