Trăim pentru a ajuta

„Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Prorocii. ” Matei 7:12

În urmă cu câteva luni, băiatul nostru, a făcut un anunţ pentru vecinii de pe scara blocului, în care îşi exprima dorinţa de a ajuta pe cei care nu pot face cumpărături. Asemenea lui, voluntari din întreaga lume s-au implicat în numeroase activităţi, de la asistenţă medicală, cumpărături pentru persoanele vulnerabile sau verificarea persoanelor în vârstă care trăiesc singure.
 
Pentru că astăzi este ziua internaţională a voluntarilor, dorim să spunem „MULŢUMIM” tuturor voluntarilor dar şi celor care aţi fost în prima linie abordând provocările pandemiei, asigurându-vă ca lumea să fie în siguranţă!
 
Despre voluntari se spune că sunt primii care acţionează în momentele de criză, că sunt curajoşi şi răbdători.
 
Când eram elevă la Liceul Adventist din Craiova ni s-a propus să ne înscriem ca voluntari pentru un proiect la un azil de bătrâni. Era nevoie să „adoptăm un bătrân” pentru o anumită perioadă de timp. Gândul că va trebui, eu, un copil, să am grijă de o persoană în vârstă, m-a emoţionat şi descurajat. Cum puteam eu să ajut un bătrân? Nici măcar nu puteam să cumpăr ceva ca să-l înveselesc, deoarece aveam doar banii de la alocaţie pe care îi păstram cu sfinţenie pentru un drum spre casă. Am fost susţinută şi încurajată să merg cu ce am. În momentul acela aveam doar un măr de la masa de prânz pe care l-am luat cu mine doar ca să-mi dea curaj să merg. Mărul acela, dragii mei, a ajuns în mâinile unei doamne care în ziua respectivă nu avea poftă de mâncare dar a acceptat cu plăcere fructul.
 
Am continuat să o vizitez în fiecare zi de duminică. Abia aşteptam să ne revedem! De fiecare dată îmi spunea că sunt singura persoană care o caută. Îi sunt recunoscătoare Lui Dumnezeu că acea perioadă de voluntariat m-a ajutat în primul rând pe mine să devin o adolescentă răbdătoare şi curajoasă. M-am îmbogăţit ascultând experienţele prietenei mele şi am devenit mult mai responsabilă cu mine dar şi cu ceilalţi.
 
Dacă eşti voluntar în anumite proiecte, atunci dă-mi voie să-ţi spun La Mulţi Ani! Dacă nu eşti voluntar, te încurajez să nu mai zăboveşti! Domnul are nevoie de tine!

Mioara Cristea, Ghid – Conferința Moldova

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor