Dumnezeu are ultimul cuvânt

Proverbe19:21Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlinește.

În fiecare dimineață, poate cu o seară, înainte iți faci planuri pentru ziua care stă să vină.
 
Uneori înspăimântat de testul la matematică repeți formule sau rememorezi datele cronologice predate la lecția de istorie, lecție din care vei fi ascultat în ora care stă să vină.
 
Acest gen de emoții îți tulbură liniștea, îți alungă pacea și, de ce nu, de multe ori somnul.
 
Dimineața te trezești obosit, mai obosit decât te-ai culcat și ți-ai dori ca aceea zi pur și simplu să dispară din calendar, cel puțin în calendarul vieții tale.
 
Din nefericire petrecem puținul timp rămas repetând lecția, închizi ochii și imaginându-ne diverse scenarii, diversele subiecte posibile sau și mai rău-eșecul.
 
Rugăciunea ta este scurtă și indescifrabilă, o rugăciune care nu te-a schimbat cu nimic, o rugăciune asemeni jertfei aduse de Cain, după voia ta și nicidecum după voia Lui.
 
În copilărie petreceam des serile cu bunica mea, mama mamei mele, prima adventista din familia noastră, prima în toate sensurile.
 
Încercam să țin timpul pe loc în acele seri, îl voim etern.
 
Spre deosebire de celelalte rude adulte din familia mea, bunica adormea foarte repede.
 
Rugăciunile bunicii mele nu erau scurte dar erau relaxante și plăcute.
 
Bunica adormea repede.
 
-Cum faci să adormi atât de ușor?
 
-Simplu, ii mulțumesc Domnului pentru fiecare gând împlinit și mai apoi Îi predau planurile pentru ziua de mâine!
 
-Vrei să spui că la dumneata ziua începe din seara precedentă?
 
-Da, dragul bunicii!
 
Nu începem noi Sabatul de vineri seara?
 
Am înțeles atunci ceva foarte important, că dacă vreau o zi reușită, dacă îmi doresc un somn bun si succes pentru ziua care stă să vină, trebuie ca, în rugă, în seara precedentă, să Îi predau Domnului fiecare frământare, fiecare gând întunecat, orice teamă și orice îndoială.
 
Nu mă ridicam de pe genunchi până nu aveam pace deplina în suflet.
 
Așa am trecut prin multe examene, si am trecut cu bine.
 
Examenele picate le-am considerat un “nu” hotarat din partea Prietenului meu, a Celui care îmi dorește binele mai mult decât mi-l pot dori eu insumi.
 
Aceasta poate fi și experienta ta!

Gaborean Alexandru, Ghid – Conferința Transilvania de Sud

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor