O mașină fără combustibil

“…Isus S-a dus pe munte să Se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. ” Luca 6:12

Probabil cu toții i-am auzit pe părinții sau instructorii noștri spunând că e bine să ne rugăm și să studiem Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, și că e ideal să o facem dimineața . Dar de ce dimineața? E așa important momentul în care studiem? Isus mergea noaptea să se roage și când răsărea soarele se întorcea în oraș. Astfel, își începea ziua cu Dumnezeu. Deci, și noi ar trebui să ne începem ziua cu Dumnezeu.
 
Dar, haideți să facem un exercițiu de imaginație pentru a ne convinge singuri. Noi suntem precum mașinile. Dumnezeu acționează cheia prin faptul că ne trezește în fiecare dimineață. Dacă vrem să le pornim trebuie să avem combustibil. Dacă mașina nu are combustibil, nu va porni. Desigur, o putem împinge puțin ca să înainteze, prin atenționările părinților sau sfaturile profesorilor, și am putea spune că merge și așa. Dar, ce facem când trebuie să urcăm vreo pantă? Nu mai putem împinge mașina încât aceasta să înainteze. Așa că mașina se va opri. Însă poate o vom alimenta seara, după ce toată ziua ne-am chinuit să o împingem. Adică, să încercăm să ne conectăm la Dumnezeu în momentul în care suntem frânți de oboseală, și mulți nici nu mai reușim să studiez ceva, fiind răpuși de somn.
 
Panta reprezintă ispitele. Dacă noi nu suntem încărcați cu ceea ce Dumnezeu ne transmite prin Cuvântul Său, nu avem cum să rezistăm ispitelor cu care suntem asaltați. Nu putem face voia lui Dumnezeu dacă nu “ținem legătura „cu El. Dacă vrem să ieșim biruitori, trebuie să fim conectați. El ne-a spus că vrea ca în fiecare zi să ne conectăm la El. Așa că, ce-ar fi să alegem să ne începem ziua cu Dumnezeu?

Gorea Daniela, Ghid Asistent – Conferința Transilvania de Sud

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor