”A fi” și „a părea”!

”De aceea să nu judecați nimic înainte de vreme, până va veni Domnul care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric și va descoperi gândurile inimilor. Atunci fiecare își va primi lauda de la Dumnezeu. ” (1 Corinteni 4: 5)

Iată o povestire interesantă! Cu mulți ani în urmă, în China, trăia un bărbat care a fost acceptat ca membru în orchestra imperială beneficiind de ajutorul unui prieten influent. Acel bărbat pretindea că este un flautist desăvârșit, deși nu știa să cânte nici o notă. Lucrurile au mers bine o vreme: în timpul concertelor, își punea flautul la gură la momentul potrivit și mima dibaci interpretarea părții sale în ansamblu. Cât de mult îi plăceau ovațiile și aplauzele mulțimii!
 
Într-o zi, însă, împăratul a anunțat că dorește ca fiecare membru al orchestrei să prezinte un solo la instrumentul la care cânta. Curând, omul nostru a fost descoperit ca impostor și a suportat rușinea și pedeapsa înșelătoriei pe care o derulase câțiva ani buni!
 
Trist este că mulți oameni sunt interesați mai mult de imagine și aparențe, decât de profunzimea caracterului și personalității lor. Ni se poate întâmpla și nouă să facem confuzie între „a fi” și „a părea”! Mințim, înșelăm și inducem în eroare ca să părem că suntem ceea ce nu suntem de fapt! Asta ca să ne accepte prietenii, ca să cucerim o fată sau un băiat, ca să rămânem în grațiile părinților și profesorilor, ca ne ia cei din grupă cu ei în tabăra de exploratori de la vară …Dar, merită reținut, „minciuna are picioare scurte”! Adevărul va ieși la iveală, mai devreme sau mai târziu și prețul înșelătoriilor noastre va fi achitat integral! Există o zi, și nu e departe de noi, în care adevăratul nostru caracter va fi descoperit înaintea tuturor!
 
Dragul meu explorator, roagă-te astăzi, roagă-te zilnic și, cu ajutorul Domnului, caută integritatea, caută să fii tot ceea ce Dumnezeu așteaptă ca tu să fii! Fii încă de pe acum ceea ce ai dori să fii atunci când Domnul va scoate la iveală ce suntem, cu adevărat, fiecare dintre noi!

Narcis Ardelean, Master Ghid – Conferința Banat

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor