Hoțul

”Nu vă îngrijorați de nimic; ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. ” Filipeni 4:6.

Miguel era un copil abandonat și locuia la Centrul de Copii Cerenid. Era nelipsit de la biserică și, de aceea, speram că se va schimba. Dar, în una din seri, a văzut camera video pe masa din fața amvonului și, în timp ce se evacua biserica, s-a apropiat de masă și a reușit să o ia fără ca nimeni să îl observe.
 
Am adunat lucrurile și ne-am îndreptat spre camerele noastre, când Cristi, un membru al echipei, ne-a întrebat dacă nu cumva camera lui video e la noi. I-am răspuns că nu este, iar el ne-a spus că, în acest caz, era sigur că aceasta dispăruse. Știam că majoritatea copiilor din centru au furat până să ajungă aici, așa că am început să o căutăm. După lungi căutări, nu găsisem nimic. Am mers prin camerele copiilor, i-am întrebat pe toți, dar nimeni nu văzuse și nu auzise nimic.
 
În dimineața următoare, am început iarăși căutările, dar tot nimic. Atunci, am vorbit cu câțiva copii și le-am spus că cel care ne va aduce camera va primi o sumă de bani. Vestea s-a răspândit foarte repede, așa că, nu după mult timp, camera video a apărut. I-am plătit suma de bani celui ce a adus-o și părea că totul s-a terminat aici. Ne-am dus la treburile noastre, când, deodată, directoarea centrului ne-a anunțat că au dispărut niște copii. M-a apucat o mare frică. M-am gândit că dacă le-am dat bani, copiii au fugit de la centru și s-au întors iarăși pe stradă.
 
Ghiță, un alt membru al echipei, a luat mașina și s-a dus să îi caute iar eu mă rugam ca ei să se întoarcă la centru. Câțiva dintre copii mi-au spus că Miguel furase camera video și, de frică, a plecat și a luat cu el și pe alți copii mai mici. Am continuat să mă rog tot mai mult. După amiază, un copil m-a strigat și mi-a zis să merg cu el. L-am urmat până la râul care se afla la o oarecare distanță de centru. Acolo era Miguel cu ceilalți copii. De bucurie, l-am îmbrățișat și i-am zis că mă bucur că s-a întors. El și-a cerut iertare pentru ce a făcut și mi-a dat banii înapoi.
 
Mulțumesc Domnului că a ascultat cererea mea și că m-a învățat să depind de El în situații dificile. La toate, El are un răspuns!

Ciprian Tăutan, Director Exploratori – Conferința Banat

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor