„Spuneți-vă unii altora sănătate, cu o sărutare sfântă. ” 2 Corinteni 13:12
Cele mai multe gânduri bune se pierd din cauză că, în limba română cel puțin, ele nu implică imediat o materializare efectivă a lor. În limba ebraică, expresiile, onomastica, chiar și toponimia implică acțiuni concrete. De exemplu numele profetului Habacuc înseamnă un gest concret și anume o îmbrățișare arzătoare.
De asemenea, expresia din Psalmul 2, 12, tradusă în limba română cu dați cinste Fiului, în limba ebraică implică o acțiune concretă care tradusă corect, este un imperativ de acțiune: sărutați pe Fiul.
Nici limba greacă nu este străină de acest concept oriental. De exemplu, verbul a te închina (gr. Proschineo), implică tot o acțiune concretă similară cu sărutare.
Poate, înțelegând nevoia gesturilor fizice, orientalii își urau de bine atingându-se unul pe altul cu un gest de prietenie și bune intenții.
Isus, după ceva timp după ce intrase în casa lui Simon, îi va reproșa acestuia lipsa de prietenie și de bune intenții spunându-i: „Tu nu Mi-ai dat sărutare, dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. ” (Luca 7, 45)
Realitățile de astăzi ne obligă la o înstrăinare socială sau la inhibare a gesturilor „virtualizând” până chiar și sentimentele.
În istorie cele mai dureroase trădări au fost acompaniate de gesturi cu dublu înțeles. Un astfel de gest a fost reproșat de Mântuitorul chiar unui dintre ucenicii Săi: „Cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului” (Luca 22. 48).
Gesturi sau cuvinte neînsoțite de sentimente curate pot să înstrăineze în loc să apropie, pot să ducă în eroare trădând, chiar dacă în formă ele par să fie ambalate în impresii pozitive.
„Tată Ceresc, în Numele Domnului Isus, te rog să-mi cureți izvorul gândurilor în așa fel încât să pot să însoțesc cuvintele și faptele de sentimente demne de frumosul Tău Nume!”
Alex Stamatie, Master Ghid – Conferința Transilvania de Nord
