Tabloul

„Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat. ” – Matei 25:15

„Pavel și Barnaba în Listra” se intitulează un tablou pictat în anul 1650 de către un pictor olandez pe nume Nicolaes Pieterszoon Berchem. Tabloul îi arată pe Pavel și Barnaba pe niște trepte, în mijlocul oamenilor din Listra care voiau să li se închine asemenea unor zei după ce au asistat la o minune făcută de Pavel. Episodul pe care il descriu se află în Faptele Apostolilor 14:8-18. Dacă ne uităm atent la tablou, putem să vedem că atât lângă Pavel si Barnaba, cât și în spatele lor, se află statui ale unor zei păgâni. În fața lor se află un altar pe care arde focul pregătit pentru jertfe (un țap și un vițel). Din simpla ilustrare a autorului ne dăm seama că Pavel și Barnaba fac gesturi prin care refuză să fie divinizați.
 
Cu fiecare ocazie pe care au avut-o, apostolii au mărturisit despre Dumnezeu. Au refuzat să li se aducă laude sau jertfe, cum a fost și în cazul celor doi în Listra, pentru minunile pe care le-au făcut. Aceștia au recunoscut că toată puterea pe care o au este de la Dumnezeu și toate minunile pe care le săvârșesc nu vin de la ei, ci de la Dumnezeu care lucrează prin ei. Dumnezeu a ales oameni pe care i-a înzestrat cu diferite priceperi ca să spună lumii despre dragostea Sa.
 
Ai un talent dăruit de Dumnezeu: știi să cânți la un instrument, să pictezi, ești un foarte bun sportiv și lista poate continua. În tot ce faci, fi asemenea apostolilor: recunoaște că talentul pe care îl ai este de la Dumnezeu și dă slavă numelui Său pentru asta în orice clipă. Fiecare a primit după puterea Sa și este responsabil pentru ce a primit. Surprinde în desenele tale creația lui Dumnezeu, cântă cântări de laudă la adresa Lui sau, dacă ești un bun vorbitor, fi voluntar alături de colportori oferind o încurajare și un zâmbet celor care se opresc la standul cu cărți.
 
Pune în serviciul Lui toate talentele, toate priceperile tale pentru ca ele să aducă roade bune.

Moisei Mădălina – Vasilica, Ghid Asistent – Conferința Moldova

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor