După faptă, și răsplată

“Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu. ” Matei 5:8

„Demult, trăia într-un sat un brutar renumit pentru pâinea sa. Dar, într-o zi, brutarului i se păru că sunt cam uşoare bucăţile de unt pe care numai le cumpărase de la un ţăran şi le aşeză pe cântar. Când colo, ce să vezi? În loc de 1kg, cât trebuia să aibă o bucată, fiecare cântărea doar 800 de grame. Supărat foc, omul s-a dus repede la judecătorie, spunând că ţăranul înşală lumea şi cerând pedepsirea lui.
 
Țăranul a fost dus în faţa judecătorului, care l-a ameninţat:
 
– Dacă brutarul are dreptate, vei merge la închisoare.
 
– Să-mi fie iertat, zise ţăranul, dar sunt nevinovat.
 
– Cum îndrăzneşti să minţi? sări brutarul. Chiar azi am cumpărat aceste bucăţi de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie să-l închideţi pe şarlatan!
 
– Aşa este, omule? spuse judecătorul. Este untul acesta al tău?
 
– Al meu este, dar eu nu am mulţi bani. Mi-am cumpărat un cântar, dar nu am mai avut bani şi pentru greutăţi, aşa că pun unt pe un braţ al cântarului, iar pe celălalt pun o pâine de-a brutarului, care, zice el, are 1kg. Acum, dacă pâinea brutarului n-a avut 1kg, eu ce vină am?
 
Imediat, judecătorul a cântărit o pâine și aceasta nu avea decât 800 de grame. În locul ţăranului, la închisoare a ajuns adevăratul vinovat, brutarul, care nu doar că înşela oamenii, dar mai dorea şi să fie aspru pedepsit cel care ar fi făcut exact la fel. ”
 
Dar ce înseamnă o inimă curată? Cu siguranță nu e vorba de igiena fizică, ci de cea spirituală. O inimă curată presupune o minte și o inimă lipsite de răutate, vicleșug, ci plină de dragoste pentru Dumnezeu și semenii noștri. Este sinceră, nu are nimic de ascuns și niciodată nu caută a-i ispiti sau înșela pe ceilalți!
 
Să nu uităm de brutarul din poveste, ale cărui fapte rele au condus la răul său propriu: i s-a măsurat exact cu aceeași măsură pe care el a folosit-o.
 
Cu toții suntem ispitiți să acționăm greșit, dar lupta contra ispitelor poate fi câștigată doar practicând bunătatea și urmând exemplul lui Isus.
 
Te provoc ca, începând de astăzi, să faci o faptă bună în fiecare zi, fără a aștepta ceva în schimb! Vei observa că fericirea de pe chipul celor din jurul tău te va determina să continui a le fi o lumină!

Daria Duță, Ghid Asistent – Conferința Oltenia

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video