Un semn!

„Iată, voi pune un val de lână în arie; dacă numai lâna va fi acoperită de rouă, și tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaște că vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus. ” Judecătorii 6:37

Ți s-a întâmplat să rogi pe Dumnezeu să-ți răspundă la o rugăciune printr-un semn? Cum a fost? Ai primit răspuns?
 
Îmi amintesc că eram în clasa a doisprezecea când am pus un semn, ca Dumnezeu să-mi arate dacă să merg undeva sau nu. Spre dezamăgirea mea, Dumnezeu nu mi-a răspuns în nici un fel. Am fost intrigată atunci, însă mi s-a întâmplat altceva. Era seară. Avusesem o zi destul de ușoară. Toți ai casei dormeau. Am terminat și eu de trebăluit și m-am așezat în pat ca să dorm. Înainte să adorm am zis:
 
– Doamne, te rog, trezește-mă Tu la 5. 00 dimineață, să stăm de vorbă. Aleg să cred că exiști și că ai grijă de mine, însă vreau să-mi arăți asta încă o dată.
 
– Of…iar te îndoiești?
 
– Te rog!!!
 
– Bine. Somn ușor!
 
La un moment dat, m-am trezit strigată: „Mami, mami, vino să stai cu mine”. Credeam ca e miezul noptii. Când m-am dus în camera copiilor, ambii dormeau. Când m-am uitat la ceas era chiar ora la care L-am rugat pe Dumnezeu să mă trezească! Aparent, primul moment era mai important și aș fi avut nevoie să primesc un răspuns ca să știu ce să fac. Însă nu este așa. Dumnezeu poate răspunde LA ORICE semn, dar dacă nu o face este pentru că răspunsul a fost dat deja în Scriptură sau în educația primită de la părinți.
 
Drag explorator, vreau să-ți spun ceva important. Fie că Dumnezeu va alege să-ți răspundă sau nu la vreun semn pe care îl vei pune, NU EZITA să crezi că Dumnezeu este lângă tine MEREU și te iubește INFINIT.
 
Te provoc ca azi să păstrezi vie comuniunea cu Dumnezeu, prin cântare. Alege o cântare preferată de la explo și cânt-o (chiar și în gând) de cât mai multe ori azi!

Emima Bucur, Mentor – Conferința Muntenia

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi
Articolul precedentKi nem érdemelt jóindulat
Articolul următorPACE