Secretul Succesului

„Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui…” Proverbe 19:22 pp

Ce e mai important pentru tine? Să fii celebru (popular), să te admire toată lumea sau să fii bun, altruist, să fii gata oricând să-i ajuți pe ceilalți, chiar dacă vei avea doar câțiva prieteni?
 
Din păcate, cei mai mulți aleg prima variantă. Lumea din ziua de azi pune mai mult preț pe popularitate, decât pe bunătate. De aceea oamenii caută să fie la modă, să aibă o imagine bună, să aibă sau să facă anumite lucruri pe care ceilalți le admiră. Foarte puțini mai sunt preocupați să-și dezvolte un caracter bun. Dar popularitatea nu este pentru totdeauna. Moda e schimbătoare. Și împreună cu popularitatea dispare și mulțimea prietenilor și a admiratorilor. Nu toți trebuie să trecem, însă, pe aici.
 
La întrebarea pe care am pus-o mai sus mai există și altă variantă de răspuns. Chiar dacă lumea în care trăim pune preț pe altceva, cei care caută să-și dezvolte un caracter bun nu vor rămâne singuri. Vor exista întotdeauna, în apropiere, oameni care apreciază bunătatea atunci când o întâlnesc. Dacă vei alege să fii bun, deși probabil nu vei fi popular, vei avea totuși câțiva prieteni adevărați. E normal, însă, să-ți dorești să fii popular, să fii în centrul atenției celorlalți. Uneori și eu îmi doresc lucrul acesta, dar am înțeles că pentru a fi popular trebuie uneori să faci sau să spui lucruri în dezacord cu conștiința ta. Și aceasta nu e bine.
 
În clasa mea nu mă număr printre cei mai populari. Însă mi-am făcut câțiva prieteni și știu că ei valorează mai mult decât toți admiratorii pe care i-aș fi putut avea, făcând ceea ce știu ca nu e bine. Dincolo de prietenii puțini, dar adevărați pe care îi poți avea, bunătatea mai are încă un beneficiu. Atunci când dăruiești, când ajuți pe alții, te simți și tu mai bine. Cercetătorii au descoperit că oamenii care își fac un obicei din a fi darnici și care nu se gândesc prea mult la necazuri sau neplăceri, sunt mai sănătoși și trăiesc mai mult.
 
În Faptele Apostolilor 2:35 scrie: ” Este mai ferice să dai decât să primești”. Să fim astăzi buni cu toți cei pe care îi întâlnim, și vom fi mai fericiți!

Eliza Paraschiv, Explorator – Conferința Muntenia

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi
Articolul precedentIsten örök ígérete
Articolul următorDARUL CURAJULUI – PARTEA 2