Secretul bucuriei

„Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” Filipeni 4:4

Nu știu cum se face că de cele mai multe ori, în Sabat dimineața, pregătindu-ne să mergem la biserică, apar tot felul de lucruri care ne supără și ne aduc nemulțumire în suflet. Se pornește ca o furtună în suflet și ajungi la biserică unde toți citesc pe fața ta că nu ești în apele tale.
În asemenea situații, am găsit ca fiind eficient ”jocul mulțumirii”.
 
Vei putea înțelege pe deplin cum funcționează lecturând cartea ”Secretul mulțumirii” de Harriet Lummis Smith. Aici veți afla povestea Pollyannei, o fetiță care își dorește să primească o păpușă, dar în schimb primește o pereche de cârje. O mare dezamăgire pentru orice copil. Tatăl ei, pentru a o ajuta să depășească într-un mod delicat această dezamăgire, îi propune să găsească împreună cât mai multe motive pentru care să fie mulțumită că a primit acest dar.
 
La început ar părea fără noimă, dar apoi se dovedește un joc ce dezvoltă atât mintea cât și spiritul/atitudinea. Acest joc simplu, o va ajuta pe Pollyanna să depășească situații cu adevărat dificile si provocatoare ale vieții pentru că va rămâne orfană, iar mătușa ce o va îngriji este greu de mulțumit. Acest ”joc al mulțumirii” aduce bucurie întregului sat și schimbă atmosfera tristă a casei unde locuia, într-un loc al bucuriei și veseliei. Acest joc a devenit unul zilnic și i-a convins pe toți din jurul ei să îl practice.
 
Poate chiar azi ești întors pe dos. Ce zici să găsești un motiv de bucurie? Nu te lăsa! Scotocește bine în minte și vei găsi chiar mai multe.
 
Cu răbdare și perseverență, Dumnezeu ne va ajuta să transformăm zilele și împrejurările în motive de mulțumire și vom fi plini de bucurie.
 
Se dă startul la joc! Funcționează de minune!

Gabriela Luncanu, Ghid – Conferința Moldova

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentNehézség idején
Articolul următorAFLUENȚĂ