El e lângă tine

„Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci tu ești cu mine.” Psalmii 23:4

Victor, unul dintre colegii mei, stă într-o zonă frumoasă de munte. Un râu bogat trece prin apropiere, pădurea coboară până aproape de casa lui, iar aerul e proaspăt și curat. Pe pășunile din apropiere și la marginea pădurii ai șanse foarte mari să vezi o căprioară liniștită, o vulpe frumoasă sau un iepure zglobiu. Dar pe lângă toate acestea atunci când mergi prin pădure și găsești un ochi de apă sau o zonă cu pământ mai moale, este posibilitatea să vezi o urmă mare. Această urmă nu este nici a unui iepure, a unei vulpi, a unei căprioare, și nici măcar a vreunui mistreț. Ci urma aceea de picior mare este a unui urs. Și unii dintre vecinii colegului meu chiar l-au văzut mergând pe la marginea pădurii.

Într-una din zilele de vară, spre apusul soarelui, Victor a plecat de la pădure și mergea spre casă. Pentru a ajunge acasă trebuia să treacă printre două lanuri mari de porumb. Așa că îngustul drum pe care el mergea era străjuit și la dreapta și la stânga de lanurile acestea cu plante mai înalte decât un adult. Lui Victor nu îi era teamă, până când foarte aproape de el aude un foșnăit, apoi încă unul și încă unul. Deja se simțea în nesiguranță. Dar când în următorul moment a auzit un mormăit de urs la câțiva metri de el, frica a pus stăpânire pe el. A început să alerge cât îl țineau picioarele și în acest timp a făcut o rugăciune scurtă: „Doamne ai grijă de mine”. Atunci când s-a apropiat de casă s-a oprit. Era totul bine. Dumnezeu îi purtase de grija. Pericolul trecuse, dar experiența a rămas în mintea lui.

Poate că și tu treci prin momente care te fac să te temi. Poate că nu e un urs cel care te sperie, ci sunt lucruri cu care fiecare dintre noi ne confruntăm. Poate că este colegul acela care ne vorbește urât, poate că lipsa prietenilor sau orice altceva. Știu că în fiecare moment asemănător este Cineva care a avut grijă și de Victor, și care este și lângă tine când treci printr-un moment mai dificil. Acesta este Dumnezeu. El te iubește și stă lângă tine atunci când ai nevoie de El.

Adrian Pașca, Ghid – Conferința Transilvania de Nord

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor