La umbra Celui atotputernic

„Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt și se odihnește la umbra Celui atotputernic, zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!” Psalmi 91:1,2

Au trecut primele două săptămâni din anul 2022. Încă este la început, iar tu ai posibilitatea, dacă deja nu ai făcut-o, să iei noi hotărâri, să îți pui noi ținte! Te provoc, ca anul acesta, să îți propui să stai „la umbra Celui atotputernic”! 

Întreg capitolul 91 din Psalmi este plin de promisiuni pe care Dumnezeu le face pentru tine. Ia-ți timp, chiar acum, și citește întreg capitolul și lasă ca Duhul Sfânt să-ți conducă gândurile spre cer!

Acum că ai terminat capitolul, hai să-ți istorisesc ceva.

Nu de mult, am fost într-o excursie la „Bătrânul Carpaților” din localitatea Mercheașa. Auzisem de acest copac și doream să-i văd splendoarea.

Într-un final, după un drum destul de lung, am ajuns la locul cu pricina în jurul orei 12:00. Am lăsat mașina la drum și am pornit pe jos.

Zărind pomul parcă intrasem pe o bucată de pământ altfel. Eram suficient de departe ca să nu auzim zgomotul mașinilor și nici forfota unui oraș.

Ajungând la gardul care-l împrejmuia am simțit cum mă pot liniști și mă pot bucura de peisaj fără nici o grijă. Am găsit la umbra copacului flori, păsări și aer curat. Ce frumos – la umbra unui pom atât de mare!

Dar cât de extraordinar este să te știi așezat în mâna lui Dumnezeu care ne-a oferit toată dragostea Lui, ca și cum ai fi așezat la umbra unui pom umbros, în mijlocul unei zile însorite de vară, cu o sticlă plină de apă în mână.

Anul acesta, fii un explorator care STUDIIND (poate chiar ascultând o carte), RUGÂNDU-TE (poate chiar în mijlocul unei activități) și CÂNTÂND (poate chiar când treci printr-un necaz) vei rămâne „la umbra Celui atotputernic”.

Emima Bucur, Mentor – Conferința Muntenia

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentUnsprezece contra unu
Articolul următorA menyegzői ruha