Și El mi-a zis: ,,Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită”. (2 Corinteni 12:9)
Crescând într-o familie unde principiile bisericii adventiste fuseseră adoptate de ceva vreme, cuvântul „desăvârșit” a fost rostit deseori în jurul meu. M-am obișnuit cu el și îl foloseam fără a-mi atrage atenția. Chiar și în rugăciunile mele îl rosteam destul de des. La un moment dat, în creierul meu s-a produs o transformare, aș zice că „o trecere” la un alt nivel de înțelegere.
Începusem să văd o însemnătate a acestui cuvânt mult diferită. Înțelesesem ca „desăvârșirea” este ceva foarte sus, de fapt „cel mai sus”. Această imagine îmi dăduse impresia de imposibil. Greu de atins de mine. Cu trecerea timpului, aș zice un al treilea nivel de înțelegere, am descoperit că această „desăvârșire” este chiar lângă mine. A fost ca o piatră care mi s-a luat de pe suflet când am înțeles această parte a desăvârșirii. Ba mai mult, spre surprinderea mea, poate și a ta, „desăvârșirea” ține de alegerea noastră. Textul spune că „ne este de ajuns”.
Dumnezeu ne-a dat din plin, din belșug, suficient pentru ca noi să fim DESĂVÂRȘIȚI. Avem la dispoziție toate pârghiile, elementele. Puterea lui Dumnezeu este un dar pe care noi alegem să-l primim sau nu. Din păcate, da, Dumnezeu îngăduie diverse „slăbiciuni” pentru ca noi să descoperim puterea Lui salvatoare, desăvârșită; dar în unele cazuri alegerea noastră, prin rugăciune, ne face desăvârșiți în momentul în care ne rugăm, fără a fi nevoie să trecem printr-un necaz sau prin vreo suferință. Astăzi, dacă cumva vom trece prin vreo „slăbiciune”, cu ajutorul „Harul Lui”, aceasta să se transforme în desăvârșire.
Bucur Emima, Mentor – Conferința Muntenia
