Ce faci cu timpul tău?

,,Eu, Domnul, cercetez inima, și cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtare lui, după rodul faptelor lui„. (Ieremia 17:10)

Atunci când urci pe munte, te poți bucura pe deplin de frumusețea peisajului doar după ce ai făcut efortul de a ajunge în vârf. Tot așa stau lucrurile și în viața de credință. Cu toții vrem să ajungem cât mai sus, dar uneori vrem să ajungem la rezultat fără a depune vreun efort. Unii abandonează în fața primelor obstacole, alții sunt perseverenți și luptă pentru a-și duce la îndeplinire misiunea. Tu din ce categorie de oameni vrei să faci parte?

Joseph Damien era un tânăr preot catolic promițător care într-o zi, auzind de leproșii din insula Molokai, s-a hotărât să meargă pentru a sluji acolo. Când a ajuns pe insulă și a văzut fețele desfigurate ale acestora, s-a înspăimântat. A ales să locuiască separat de ei, într-o colibă pe care și-a construit-o singur. Mânca singur, stătea singur și niciun lepros nu avea voie să se apropie de casa lui. Doar duminica mergea în mijlocul lor, pentru a oficia slujba, dar cuvintele lui nu aveau niciun efect. Într-una dintre zile, a înțeles că doar a vorbi nu este de ajuns, așa că a început să se amestece printre leproși. I-a ajutat să își construiască locuințe mai bune, le-a spălat rănile, le-a bandajat, i-a ajutat să-și sape fântâni și să își procure hrană. În cele din urmă a murit și el de lepră, dar cu toate acestea, a avut bucuria de a vedea cum fiecare dintre cei în mijlocul cărora trăia, și-a predat viața lui Hristos.

Trăim într-un secol al tehnologiei și al vitezei, o perioadă în care ziua parcă e prea scurtă și nu mai avem timp pentru nimic. Avem timp să ne facem timp pentru Dumnezeu? Tu când ți-ai luat ultima dată timp să asculți glasul lui Dumnezeu? Domnul are nevoie și de tine pentru lucrarea Lui. Nu știu ce îți cere, dar cu siguranță ești un pion important în lucrarea Sa. Poate azi are nevoie de banii tăi, de sandvișul tău sau chiar de timpul tău. Dacă și mâine are nevoie de tine, ce răspuns Îi dai?

Andrada Sîngeorzan, Mentor Școala Liderilor – Conferința Transilvania de Sud

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentCeaiul de la ora cinci
Articolul următorAz isteni mérce