Fără retușuri

Am ajuns la cunoștința că tot ce face Dumnezeu dăinuiește în veci, și la ceeace face El nu mai este nimic de adăugat și nimic de scăzut, și că Dumnezeu face așa pentru ca lumea să se teamă de El. (Eclesiastul 3:14)

– Cindy, enumeră câteva dintre operațiile estetice majore pe care le-ai făcut.

– Am fost operată de două ori la nas, ochii mi-au fost modelați de două ori, am făcut 5 liftinguri faciale, mărire de sâni, liposucție în talie și la genunchi, mi-am mărit buzele, am avut implant în obraji, bărbia și osul maxilarului mi-au fost micșorate. 

– Ce te-a determinat să faci operațiile? Nu erai mulțumită de felul în care arătai?

– Am studiat Arte. Am învățat despre proporțiile corpului și despre ceea ce este estetic în înfățișarea omului. Am realizat că nu am niciunul dintre atributele a ceea ce înseamnă atracție. Așa că, în momentul în care am primit o moștenire, am început să lucrez la ceea ce nu-mi plăcea la mine. Nu eram pricepută la desen, la pictură, la sculptat, însă am realizat că misiunea mea era să iau parte la recrearea feței și a trupului meu și să îi ajut pe ceilalți în încercarea de a fi mai atrăgatori.

– Dar când în care ai început procedurile te-ai gândit să îți faci una, două și apoi să te oprești?

– Am vrut o schimbare totală. Pentru că nimic arăta cum trebuie la mine. Ochii îmi erau cu cearcăne, obosiți, aveam un nas mare, o bărbie mare, coapse mari, nu aveam sâni, nu aveam talie, genunchii îmi erau cu grăsime. Am avut atâtea locuri în care puteam interveni.

Așa sună un interviu cu Cindy Jackson, 64 ani, deținătoarea recordului mondial la operații estetice: 55 la număr și peste 100,000$ investiți în 25 de ani. Inițial, semăna cu tatăl ei, însă glumele și bătaia de joc ale celor din jur au făcut-o să creadă că e urâtă. Nu a vrut să mai poarte chipul tatălui ei. Cu toate aceste îmbunătățiri, nu are familie și este singură.

Dumnezeu te-a creat unic și în chip minunat. Nu încerca să aduci artificialul în înfățișarea și purtarea ta, ca să acoperi frumusețea naturală pe care ai primit-o de la Cel mai frumos Om! Bucură-te de ce vezi în oglindă! Ceea ce a pus El în tine este suficient pentru a arăta cine ești: un copil frumos de Împărat!

Andra Dârdală, Ghid Asistent – Conferința Muntenia

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor