Alege-ți un dumnezeu

Să nu ai alți dumnezei afară de Mine. (Exod 20:3)

Să presupunem că vecinii de vizavi sunt doi soți fără copii. Și pentru că nu au copii, le face plăcere să te ia în tot felul de locații frumoase din această lume, să te scoată la masă în oraș, să te ducă in parcuri de distracție și să se joace cu tine în gradina din spatele casei. Și toate astea…GRATIS. Ti-ar surâde această idee?

Dar cum crezi că s-ar simți părinții tăi, care ți-au dat viață, te-au crescut cu mari greutăți, care te iubesc și își doresc să petreacă timp cu tine? Cum s-ar simți ei când, de fiecare dată când vor să petreacă timp cu tine, tu le spui: trebuie să plec cu vecinii la pizza, vorbim altădată? Sau când vor să mergeți împreună în concediu, tu să le spui: concediul acesta merg cu vecinii în Grecia. O sa merg cu voi altădată. Îți poți imagina ceva din durerea pe care o simt? Ei simt că tu ai ales alți părinți.

Oare cum se simte Dumnezeu, când tu îi spui: Doamne, vreau mai întâi să văd ultimele noutăți pe Facebook, pentru școala de Sabat o să studiez altădată! Sau când îi spui: vreau să mă joc pe calculator, citesc mai târziu cuvântul Tău. Sabatul acesta vreau văd un film, nu am chef să merg la biserică. Sau de data aceasta voi sări peste rugăciune că nu mai pot de foame. La fel ca și în cazul exemplului cu vecinii, alegând mereu altceva decât timpul cu Dumnezeu, tu îți alegi alți dumnezei. Iar noi suntem schimbați după chipul și asemănarea dumnezeului pe care îl alegem. Poate fi Dumnezeul Bibliei, plin de dragoste și de planuri frumoase pentru dezvoltarea ta, sau un dumnezeu asemenea jocurilor violente de pe calculator, a conținutului trivial de la tv sau Facebook, sau asemenea modelelor din lumea muzicii. 

Acesta este motivul pentru care Dumnezeu spune să nu ai alți dumnezei. Pentru că ceilalți te vor face să devii asemenea lor. Iar El te iubește prea mult ca să te vadă suferind sau neatingându-ți potențialul maxim.

Alege azi dumnezeul după chipul căruia vrei să te transformi!


Adrian Belean, Pastor – Conferința Banat

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentPrimul salariu
Articolul următorCsalódások