În Iope, era o uceniță numită Tabita, nume, care în tălmăcire se zice Dorca. Ea făcea o mulțime de fapte bune și milostenii. (Fapte 9:36)
Tabita era o femeie cunoscută în toată cetatea Iope pentru faptele de binefacere pe care le făcea.
În relatarea biblică nu avem nici un indiciu cu privire la veniturile pe care le avea. De asemene, nu se menționează dacă aceste haine, pe care le oferea celor care nu aveau, la rândul ei le primea de undeva. Nu știm dacă erau noi sau dacă erau ‘second hand’.
În schimb, ceea ce știm este că această femeie ajuta pe cei săraci.
La momentul în care această femeie, Tabita, s-a îmbolnăvit, mulți dintre cei ajutați de ea, doreau acum să o ajute să se însănătoșească. Cu siguranță, tuturor le-a părut rău când Tabita a murit. Partea inedită a relatării este atunci când Tabita revine la viață prin intermediul rugăciunii lui Petru.
Faptul că Tabita ajuta era foarte frumos, foarte bine. Însă, pentru a face acest lucru lua din timpul ei. Poate era altfel timpul atunci, căci acum parcă nu ne mai ajunge deloc, dar trebuia să se îngrijească și de ea.
Lucrul pe care aș dori să îl evidențiem este că ea făcea „o mulține”. Pentru aceasta trebuie și o mulțime de timp, trebuie o mulțime de sacrificii, o mulțime de investiții. Cu siguranță că nu îi era ușor Tabitei să facă „o mulțime” de fapte bune.
Poate chiar azi Dumnezeu dorește ca și noi să investim mai mult în cei din jurul nostru – poate o vorbă, poate o faptă, poate o rugăciune. De ce nu ceva mai mult? Ceva care ar lua „o mulțime” din timpul nostru, „o mulține” din banii noștri, „o mulțime” din proviziile sau hainele noastre.
Dumnezeu să ne deschisă inima să fim dispuși să facem tot ce ne cere El, pentru că și El a sacrificat tot.
Și să nu uităm, cu cât vom dărui mai mult, cu atât vom primi mai mult.
Fodor Ionela, Mentor – Conferința Muntenia
