Soluția

În aceeaș zi au intrat în corabie: Noe, Sem, Ham și Iafet, fiii lui Noe, nevasta lui Noe și cele trei neveste ale fiilor lui cu ei. Geneza 7:13

Dumnezeu ar fi putut să-i dea lui Noe o corabie, să treacă de potop și să supraviețuiască împreună cu familia. Dar El vede potențialul din Noe și îl face partener în planul de salvare a omenirii. Îi oferă date și măsurători pentru construirea SOLUȚIEI pentru problema de viață și de moarte.

În urmă cu 4 ani, iulie 2016, eram într-o campanie misionară cu o echipă de 11 persoane, împreună cu soția, pastori, voluntari și personal medical, peste mări și țări, în Filipine, o țară insulară în Asia de Sud-Est, Oceanul Pacific, cuprinzând un arhipelag cu 7641 de insule.

Călătoria pe apă a început cu un feribot, am mers peste 16 ore până la o insulă unde am stat 4 zile. De acolo am plecat cu o barcă mică, dar încăpătoare pentru grupul nostru și echipajul bărcii, spre o altă insulă unde trebuia să lucrăm 2 săptămâni. Vremea era frumoasă, dar dintr-o dată s-a schimbat, a început o ploaie rece și în furtuna și agitația aceea, un om din echipajul bărcii a alunecat sub puntea vasului unde era motorul, a fost prins acolo și cu greu a fost scos, dar a rămas fără cunoștință. Găsesc în timonierul vasului soluția la problema noastră, un mic ‘Noe’ pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu niște ‘skill-uri’, să poată fără busolă și stație radio să schimbe direcția, să navigheze cu vizibilitate redusă până la cea mai apropiată insulă cu spital; soluția în ambulanța care a trecut prin fața noastră pe țărm și a oprit la semnele disperate; soluția în personalul medical, trusa de prim-ajutor și întreaga echipă.

Dumnezeu alege să lucreze cu Noe și cu noi, cu tine și să te ajute să găsești soluția la orice problemă.

Fie că ești în tabără, la bunici sau acasă, nu ești singur. Uneori tatăl este soluția unei probleme, alteori mama, bunicii, prietenii sau chiar tu.

Tot ce trebuie să faci este să urmezi câțiva pași: fii disponibil, ai încredere, roagă-te, ascultă și lucrează. Dumnezeu te ajută să construiești o ‘corabie’ de salvare pentru orice problemă, fie la construcțiile de campus, la stinsul focului de tabără sau pe traseul cu obstacole.

Și tu poți fi „Micul Noe” și împreună cu Dumnezeu să faci față oricărui potop de probleme, pentru că El este SOLUȚIA!

Gherghiță Adrian-Mihăiță, Capelan Explo Zona Prahova – Conferința Muntenia

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor