Cea mai înaltă treaptă de mărire

Domnul a fost cu Iosafat, pentru că a umblat în cele dintâi căi ale tatălui său David, și n-a căutat pe Baali. 2 Cronici 17:3

Pentru Domnul? Gata oricând!

După cum ne este salutul cred că fiecare dintre noi ne dorim să fim conștienți de prezența continuă a Domnului în viața noastră. Versetul de astăzi ne spune că Domnul a fost cu Iosafat pentru că…
Secretul?

”… a umblat în cele dintâi căi ale tatălui său David şi n-a căutat pe baali; ”

Să ne amintim câteva din cele dintâi căi ale lui David:

1. “Când Samuel, plin de satisfacție, l-a văzut pe păstorașul modest, cu trăsături bărbătești, cu statură frumoasă, glasul Domnului i-a spus profetului: “Scoală-te şi unge-l, căci el este!“ David se dovedise viteaz şi credincios în umila slujbă de păstor şi iată că Dumnezeu îl alesese drept conducător al poporului Său.”(PP 652)

Deci modest, viteaz, credincios.

2. “David creştea în bunăvoință înaintea Domnului şi a oamenilor. I se dăduseră învăţături cu privire la căile lui Dumnezeu şi acum îşi pusese pe inimă să împlinească voia lui Dumnezeu pe deplin.” (PP 654)

Prin urmare: bunăvoință şi hotărârea din inimă ca să împlinească voia lui Dumnezeu pe deplin.

3. Secretul lui David ?

“Dumnezeu îl învățase pe David lecții de credință.” (PP 655)

Chiar dacă s-a dovedit ascultător de părinți, totuși când te laşi învățat de Dumnezeu, credința va avea o bază de neclintit.

Iată câteva din căile lui David care i-au fost exemplu lui Iosafat.

Nu-i aşa că Iosafat nu este un personaj ”cool” în opinia noastră, a adolescenților?

Să asculți de părinți, să urmezi căile Domnului şi să nu umbli după ”baalii” zilelor de astăzi?

Parcă e mult mai importantă opinia prietenilor, a celor de vârsta noastră…

Şi totuși, despre acest rege al lui Iuda se spune că a umblat în căile tatălui său și şi-a întărit inima în căile Domnului. Şi cum îl caracterizează Scriptura mai departe? Versetul 12 “Iosafat se ridicase la cea mai înaltă treaptă de mărire…”

Ne aflăm în fața unei alegeri:

Ce fel de caracterizare prețuim şi din partea cui?

Prietenii ne vor caracteriza după cât de în trend suntem, după cuvintele cool si atitudinea de gașcă.

Dumnezeu ne va caracteriza întotdeauna după ceea ce suntem, căci “Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul Se uită la inimă.” (1 Sam 16:7)

Te provoc să fii un Iosafat al zilelor noastre, ca Domnul să fie cu tine şi să te ridice la cea mai înaltă treaptă de mărire!

Baidok Naomi, Ghid Asistent – Conferința Banat

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor