Păzește de asemenea pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari. Psalmi 19:13
Mândria este o încredere exagerată în calitățile proprii. Ea conduce la păcate mari așa cum se exprimă psalmistul. Iată un exemplu care confirmă acest lucru:
Napoleon Bonaparte repurtase victorie după victorie. Nu fusese învins niciodată. Aceste realizări impresionante i-au hrănit mândria atât de mult încât s-a crezut invincibil. Înainte de a invada Rusia țaristă l-a chemat și i-a transmis ambasadorului rus că este gata să-i supună imperiul prin forța armelor. Acesta i-a replicat cu un citat celebru: “Omul propune, dar Dumnezeu dispune!” “Spune-i stăpânului tău”, s-a răstit arogantul împărat, “că de-acum eu propun și tot eu sunt cel ce dispun!”
Mândra armată franceză a reușit să ajungă până în inima Rusiei. Moscova a căzut în mâinile învingătorului fără luptă. Dar în timp ce Napoleon aștepta în zadar ca țarul să ceară pace, deasupra capitalei moscovite au căzut primii fulgi de zăpadă. Iarna rusească s-a instalat devreme iar armata franceză în retragere a fost decimată în tundra înzăpezită.
Mândria lui Napoleon a costat scump. Peste 210.000 de soldați au pierit epuizați de oboseală și înghețați de frig.
Mândria ne dă sentimentul că știm atunci când nu știm. Că putem atunci când nu putem. Ea ne împiedică să învățăm și să acceptăm să fim ajutați. În mod inevitabil ne va costa scump și va conduce la păcate mari. Ne va costa nu numai în relațiile inter-umane dar și în relația noastră cu Dumnezeu. Pentru că mândria va împiedica unirea neștiinței noastre cu înțelepciunea lui Hristos și unirea slăbiciunii noastre cu tăria Lui. De aceea rugăciunea noastră să fie: “Păzește … pe robul Tău de mândrie”.
Suciu Iuliana, Instructor Exploratori – Conferința Banat
