Fără pașaport

Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi. Ioan 14:1-3

Inima ucenicilor este cuprinsă de teamă. Isus le spune că mai rămâne puţin timp printre ei, după care trebuie să plece undeva unde ucenicii săi nu-L pot urma. Petru întreabă surprins: „de ce nu pot veni după Tine acum? Eu îmi voi da viaţa pentru Tine.” Ioan 13:37 

Ucenicii, nu înţelegeau despre ce vorbeşte Isus, şi ceea ce nu cunoaştem, ne umple cu frică şi nesiguranţă. Viitorul lor era necunoscut, ceţos, plin de mister, dacă Maestrul  lor pleacă. Dar unde şi de ce? Pentru ei, până la momentul dat, El reprezenta siguranţa. El era în stare să liniştească şi marea furtunoasă. Lângă El ţi traiul lor era asigurat, fiindcă putea să hrănească mii de oameni. Viaţa lor nu era periclitată de boli incurabile, fiindcă în faţa Lui leprosul se vindeca, paraliticul mergea, surdul auzea şi chiar şi mortul învia. 

Siguranţa viitorului s-a transformat deodată în ceva nesigur, neclar şi înspăimântător. Cum vor îndura viaţa fără Isus.?

Şi astăzi avem de a face cu mulţi oameni stresaţi, anxioşi şi deprimaţi. Mulţi îşi duc grija pentru traiul de zi cu zi, pentru războaiele purtate în lume, pentru calamităţile naturale nesfârşite. Nimeni nu este în siguranţă. 

Dar Isus îţi spune astăzi: „Chiar dacă situaţia noastră este nesigură, nu lăsa inima ta să se frământe. Mai bine lasă-te în mâna Mea, nu intra în panică, nu dispera, fiindcă Eu vin după tine şi te duc într-un loc unde grijile nu te vor mai ajunge şi viitorul tău este asigurat”

Szabo Ernő, instructor exploratori, Trans. Sud

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video