Isus i-a zis: “Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14:6)
În anii studenției, am urmat cursurile unei școli de ghizi montani, în cadrul Biroului de turism pentru Tineret. Într-o ocazie am fost rătăciți pe munte. Eram pe un pisc înalt, unde am fost acoperiți de ceață și nu aveam nici-un reper al punctelor cardinale. Ne era teamă să pornim la drum, fără repere. Știam că și ghizii instructori ne-au pierdut. Am trăit o noapte groaznică, din pricina frigului și a vremii cețoase. Simțeam că murim înainte de apariția zorilor. Greu a venit ziua prin ceața rece și lăptoasă. Unul dintre noi se smțea foarte rău. Nu mai știam pe ce parte a muntelui am urcat. A porni la întâmplare însemna a merge în prăpastie. Ceața putea ține zile în șir , dar noi nu mai puteam rezista încă o noapte frigului și umezelii înghețate. Când disperarea pusese stăpânire pe noi și unii începuseră a-și dori moarte decât chinurile frigului, un curent de aer a dat ceața la o parte și am zărit în depărtare crucea de pe vârful Caraiman. Crucea ne-a arătat direcția salvatoare; drumul spre viață și adevăr. Isus prin acceptarea crucii a devenit pentru noi cale, adevăr și speranță. Urmăriți Crucea dacă vreți să ajungeți la Tatăl!
Virgil Peicu, pastor
