Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.
Isaia 41:10
Către sfârșitul Celui de-al Doilea Război Mondial, mama mea locuia împreună cu mama ei, cu trei surori și o mătușă în micul oraș Rudenhausen, Germania. Tatăl lor, la fel ca mulți alții care fuseseră forțați să se înroleze, fusese ucis la granița dintre Germania și Rusia. La frageda vârstă de opt ani, mama mea a aflat că tatăl ei nu se va mai întoarce acasă.
Fiecare zi a devenit o luptă pentru supraviețuire. Vara, copiii mergeau la fermele din apropiere, sperând să găsească un măr căzut pe jos. Însă în lunile de iarnă, pământul era acoperit de gheață și zăpadă, iar mulți mureau de malnutriție.
Rugăciunea a devenit esențială. Într-o zi, familia s-a trezit fără niciun pic de mâncare în casă. Fermierii le permiseseră fetelor să caute pe terenurile lor, dar nu mai rămăsese niciun măr pe jos. Stomacul le chiorăia de foame, iar mama lor se întreba cât vor mai rezista până la următoarea rație. Pe măsură ce se apropia ora cinei, Oma (bunica, în germană) le-a adunat pe fiice pentru rugăciunea de seară, mulțumindu-I Domnului că le-a ajutat să treacă prin încă o zi. La încheierea rugăciunii, s-a auzit o bătaie în ușă. Una dintre fete a fugit să deschidă și a găsit un coș plin cu salată, fructe și nuci. Nu au aflat niciodată cine lăsase mâncarea la ușa lor.
O altă rugăciune ascultată le-a permis să rămână în propria gospodărie în timpul războiului. Multe locuințe au fost distruse de bombe, iar dacă o casă rămânea în picioare, adesea era confiscată de soldați care aveau nevoie de adăpost. Atunci când soldații americani au intrat în casa mamei mele, fetele au fugit să se ascundă. Deși soldații vorbeau doar engleza, iar mama și familia ei doar germana, au depășit bariera lingvistică folosind limbajul semnelor. Unul dintre soldați i-a făcut semn bunicii, arătând spre grajdul atașat casei. Ea a înțeles imediat că familia nu va fi rănită și că i se va permite să rămână în grajd.
În fiecare zi ne confruntăm cu instabilitate, dar putem găsi pace în promisiunea: „Și Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos!” (Filipeni 4:19).
autor: Beatrice Tauber Prior
