Acum, temeți-vă de Domnul și slujiți-I cu scumpătate și credincioșie. Depărtați dumnezeii cărora le-au slujit părinții voștri dincolo de Râu și în Egipt și slujiți Domnului. Și dacă nu găsiți cu cale să slujiți Domnului, alegeți astăzi cui vreți să slujiți: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinții voștri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriților în a căror țară locuiți. Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.”
Iosua 24:14, 15
Până acum am călătorit înapoi în timp, explorând viețile unor personaje biblice a căror încredere în Dumnezeu a devenit sursa credinței noastre. Apoi am analizat viețile unor pionieri care, studiind Biblia, au redescoperit adevăruri pierdute și neglijate. Credincioșia lor a devenit moștenirea noastră, transmisă celor ce caută să împărtășească aceste adevăruri lumii. Apoi am examinat valorile fundamentale care ne unesc și ne definesc drept copii ai lui Dumnezeu. În această ultimă parte vom aborda credințele specifice care ne identifică drept creștini adventiști de ziua a șaptea, învățând câte puțin despre cele 28 de convingeri fundamentale. Cel mai important este să înțelegem că aceste credințe nu constituie un crez absolut, așa cum au alte denominațiuni. Pionierii noștri au văzut cum crezurile omenești au devenit linii de divizare, ducând la corupție, persecuție și chiar moarte.
În 1861, cu doi ani înainte de formarea oficială a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, J.N. Loughborough scria în Advent Review and Sabbath Herald (astăzi Adventist Review): Primul pas al apostaziei este crearea unui crez care să ne spună ce trebuie să credem. Al doilea este transformarea lui într-un test al apartenenței. Al treilea, judecarea membrilor după acel crez. Al patrulea, denunțarea ca eretici a celor care nu îl acceptă. Al cincilea, persecuția lor (8 octombrie 1861).
Nu era vorba că adventiștii nu aveau convingeri. Ani la rând s-au întâlnit în hambare și sufragerii, fiind respinși de multe biserici pentru că vorbeau despre a doua venire a lui Isus și profețiile sfârșitului. La mijlocul anilor 1840 începuseră să țină Sabatul zilei a șaptea. Cum puteau păstra aceste convingeri fără a deveni rigizi?
Tată neschimbător, Tu Ți-ai condus poporul timp de mii de ani. Înconjurați de necredință și credințe distorsionate, Tu ai păstrat totuși câțiva credincioși. Vreau să fiu unul dintre acei puțini credincioși.
