O, de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, și fericirea ta – ca valurile mării!
Isaia 48:18
Pacientul intră în cabinet, se așază, iar medicul îi adresează întrebarea:
— Ce problemă vă aduce aici? Ce vă doare?
Zâmbind sau oftând, pacientul răspunde:
— Ce nu mă doare… Chiar vreți să știți?
Și pacientul începe să spună: probleme de sănătate mai ușoare, mai grave…, alteori probleme existențiale fundamentale. Mă așez pe scaun și încerc să înțeleg cum se poate rezista la atâtea provocări ale vieții. Și, în timp ce-l ascult, îmi dau seama că povestea nu este doar a lui, e a noastră, a tuturor! Și cred că nu e nevoie, drag cititor, să descriu ce înseamnă boala și lunile de spitalizare sau boala acasă sau îngrijirea unui copil cu dizabilități, lupta de zi cu zi.
Derulez rapid în minte filmul vieții cotidiene: eforturile depuse pentru trebuințele materiale, nevoia de relaționare, de un grup de sprijin, preocuparea pentru alinarea suferințelor personale sau ale celor apropiați și, încet, mergând pe acest fir, ajung la nevoia de Dumnezeu.
De multe ori avem tendința să ne îngrijim de cele materiale, iar cele spirituale… vor veni pe deasupra! Oamenii credinței au renunțat la multe lucruri legate de cotidian pentru a face o lucrare în slujba Domnului. Nu suntem toți chemați să facem lucrări grandioase, dar toți suntem chemați să îi ajutăm pe cei în nevoie. Și, dacă nu putem rezolva problemele omenirii, putem îndrepta priviri spre Sursa păcii și a fericirii.
Privesc pacientul din fața mea și regăsesc în el nevoia noastră, a tuturor: nevoia de alinare – alinare fizică, dar și alinare a unui dor neexprimat în cuvinte, nevoia de ceva mai înalt, ceva care lipsește! „Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ți meargă bine și sănătatea ta să sporească tot așa cum sporește sufletul tău!” (3 Ioan 1:2).
Consultația se încheie cu afirmația pacientului că o parte din povară s-a ușurat prin simplul fapt că cineva s-a oprit o clipă și l-a ascultat.
Provocare: Dumnezeu este dispus să te asculte astăzi, oricare ar fi durerea ta. Spune-I ce te doare, crezând în miile Lui de soluții acolo unde nu mai vezi niciuna! Atunci pacea Lui poate înlocui frământările tale. Umerii Lui, care au purtat povara omenirii, pot purta povara ta azi, redându-ți pacea și fericirea ca un râu, ca valurile mării!
