BUNĂTATEA – SURSA UNEI VIEȚI SĂNĂTOASE

Scoală-Te ca să ne ajuți! Izbăvește-ne, pentru bunătatea Ta!
Psalmii 44:26

Astăzi, Dumnezeu ne-a deschis ochii să descoperim multe lucruri frumoase și în același timp să-i ajutăm pe alții să le vadă. După cum trupul are nevoie de imunitate pentru a rezista bolii, tot așa și sufletul are nevoie de imunitate puternică pentru a rezista ispitei și păcatului. În experiența acestei zile, acum, când ți-ai luat timp să-ți hrănești sufletul din izvorul nesecat al dragostei divine, te provoc la o experiență deosebită alături de Dumnezeu.

Un sistem imunitar activ este garanția unei vieți sănătoase și o modalitate sigură de a-ți păstra un organism sănătos. Din păcate, cotidianul aduce uneori multă dezordine în sufletul și în trupul nostru. Ne trăim viața prea rapid, într-o continuă lipsă de timp și de mijloace, prinși în tot felul de activități zilnice, stresante, de cele mai multe ori neavând răgaz nici pentru o masă liniștită aproape de cei dragi, preferând surogate și înlocuitori nesănătoși. Este important nu doar cât trăim, ci și cum trăim.

Textul biblic ne trimite direct la sursa puterii și a credinței noastre. Dumnezeu ne este astăzi izbăvirea și ajutorul în tumultul provocărilor și al încercărilor pe care Satana le așază în calea noastră. Pentru a putea trece cu bine peste perioadele solicitante ale zilei, avem nevoie de ajutor prin întărirea sistemului imunitar.

Exercițiul spiritual și provocarea zilei de astăzi este să urmăm exemplul Domnului Isus, întărindu-ne imunitatea spirituală prin bunătate: „Cine urmărește neprihănirea și bunătatea găsește viață, neprihănire și slavă” (Proverbele 21:21).

„Cu bunătatea primită din bunătatea Lui, putem să fim desăvârșiți în sfera noastră de influență, așa cum Dumnezeu este desăvârșit în sfera Lui” (CMF, p. 69).

Provocare: Să căutăm să fim buni, să manifestăm bunătate față de semenii noștri, dar și față de toată creația lui Dumnezeu. A oferi un grăunte unei vrăbiuțe înfometate sau un strop de apă unei flori ofilite sunt gesturile noastre de dragoste și bunătate necondiționată. Bunătatea să rodească astăzi în viața noastră fructul dragostei și al credinței!

autor: Alina Lupu

Ascultă podcastul Devoționale Audio

spot_img

Publicate astăzi

Din aceeași categorie

spot_img