PE CÂND ERAM NOI ÎNCĂ PĂCĂTOȘI

Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.
Romani 5:8

Dumnezeu m-a făcut o persoană de acțiune. Am o mulțime de idei și a fost o vreme când aveam energia să le duc până la capăt pe majoritatea celor bune.

Îmi place să le spun oamenilor că m-am întors la facultate la vârsta de șaizeci și patru de ani și că am început o carieră nouă la șaptezeci. Ținta mea este să muncesc din greu, constant. Dar sunt foarte conștientă că nimic din toate acestea nu vine de la mine. Cum m-a ales Dumnezeu este ceva ce nu voi înțelege niciodată. Dar m-a ales, iar în fiecare zi mă crește în moduri noi pentru sarcini noi; îmi place asta la El. Își face timp să îmi arate o cale mai bună.

În dimineața aceasta, m-a învățat o rugăciune nouă. Chiar în mijlocul laudelor și cererilor mele, am simțit copleșitor felul în care Dumnezeu mă iubește în perioadele groaznice – acele momente haotice pe care toți le trăim. Însă acum nu mă aflu într-o astfel de perioadă. Viața merge bine; se deschide o nouă cale în slujire. Dar, în viața mea, există momente în care singurătatea, dezgustul de sine și sentimentul eșecului spiritual se abat asupra mea ca un deget mustrător.

În această dimineață, am simțit că Dumnezeu îmi spunea: „Când îți este milă de tine însăți, când abia te mai agăți de speranță, când te simți o ratată, te vreau și atunci. În acele momente de slăbiciune, ești tot a Mea. Vreau să aud despre tine și atunci.” Ce lucru uimitor! Îmi place vocabularul din Biblia The Message pentru acest verset: „pe când eram de niciun folos pentru El” (Romani 5:8, MSG).

Dorința mea sinceră este să fiu de folos pentru Isus, dar nu mă amăgesc în privința a cine sunt. Adesea mă rog: „Doamne, Te rog, nu mă lăsa să-Ți stau în cale!” Totuși, El găsește mereu o întrebuințare pentru mine. Fiecare creștin, la un moment dat, s-a întrebat de ce Dumnezeu, în înțelepciunea, cunoașterea și puterea Lui nelimitată, ar dori vreodată compania vreunui om. În ciuda tuturor motivelor pe care I le putem da ca să ne iubească mai puțin, El alege să ne iubească mai mult.

autor: Carolyn Huffstickler

Ascultă podcastul Devoționale Audio

spot_img

Publicate astăzi

Din aceeași categorie

spot_img