OCUPAȚIA LUI DUMNEZEU: REPARAȚIILE

Vindecă-mă Tu, Doamne, și voi fi vindecat; mântuiește-mă Tu, și voi fi mântuit, căci Tu ești slava mea!
Ieremia 17:14

Cariera mea este în domeniul educației creștine, iar uneori, ca administrator, deciziile pe care le iei nu sunt populare. Într-un caz anume, un părinte a rămas foarte supărat și plin de amărăciune.

Când am făcut tranziția de la acel loc de muncă la unul nou, în alt stat, a trebuit să mă întorc pentru a rezolva câteva chestiuni înainte ca persoana nouă să preia funcția. Am stat la un hotel din apropiere, care, întâmplător, era locul unde lucra acel părinte supărat. Mai precis, acea mamă supărată. M-am rugat să mă întâlnesc cu respectiva mamă, pentru că nu voiam să plec lăsând-o să ducă mai departe amărăciunea. I-am cerut lui Dumnezeu o ocazie prin care să mă folosească pentru a aduce vindecare și a o elibera de resentimentul despre care știam că îl are față de mine.

În dimineața plecării, ieșeam din hotel când am observat pe chitanță că fusesem taxată greșit și nu mi se aplicase reducerea aferentă contului nostru corporativ. M-am întors repede la recepție pentru a corecta situația. În timp ce așteptam ca managerul să verifice tarifele, acea mamă a trecut pe lângă mine. Amintindu-mi de rugăciunea mea, i-am strigat numele. S-a întors, vizibil surprinsă să mă vadă.

Fără să ezit, am îmbrățișat-o. Era puțin reținută, dar politicoasă.

„Am auzit că vă mutați. Sper că este o mutare bună pentru dumneavoastră”, mi-a spus. I-am răspuns că sunt fericită, pentru că asta însemna că voi fi mai aproape de nepoți și de familie. Apoi i-am spus: „M-am rugat să vă văd înainte să plec.”

Imediat s-a topit și a răspuns: „Atunci o să vă dau o îmbrățișare mare.” Și mi-a dat. A fost o îmbrățișare caldă, plină, care a spus tot ceea ce știam că nu putea exprima în cuvinte. A ales să lase totul în urmă și să meargă mai departe. A fost o vindecare pentru amândouă, simțind cum Dumnezeu a ridicat nu una, ci două poveri înainte de plecarea mea. Dumnezeu Se ocupă cu reparațiile. Când Îi dăm voie în inima noastră, El va găsi calea. Este ceva din care vrei ca Dumnezeu să te elibereze?

autor: Nicole Mattson

Ascultă podcastul Devoționale Audio

spot_img

Publicate astăzi

Din aceeași categorie

spot_img