CE-AR FI FOST DACĂ ÎNTREBAM?

Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel legea lui Hristos!
Galateni 6:2

Moartea ne atinge pe toți. Uneori vine prin boală, alteori în urma unui accident. Poate fi așteptată, dar uneori sosește pe neașteptate. Oricum am experimenta-o, apar întrebările: Ce voi face cu timpul care mi-a rămas? Cum voi influența viețile celor din jurul meu? Cum pot fi o binecuvântare sau un loc sigur pentru cei pe care îi întâlnesc sau îi cunosc îndeaproape? M-am gândit mult la aceste lucruri.

Cu câțiva ani în urmă, la școala unde predau am avut ziua sportivă bianuală. Am fost ocupați toată ziua. La un moment dat, am interacționat cu una dintre colegele mele, în timp ce se deplasa pe terenul de sport. Se vedea că avea mintea preocupată. Părea tristă, ceea ce era departe de comportamentul ei obișnuit. Am simțit un îndemn puternic să o întreb dacă este bine, dar nu era nici momentul, nici locul. Mi-am spus că o voi întreba a doua zi.

A doua zi nu a venit la serviciu și am presupus că era epuizată. În dimineața următoare, m-am trezit la 4:30 cu mai multe apeluri pierdute. Am sunat înapoi și am primit o veste care mi-a schimbat pentru totdeauna perspectiva asupra lumii: colega noastră fusese găsită ucisă, împreună cu fiica ei cea mare și cu încă două persoane. Neîncredere, șoc și durere m-au copleșit. A urmat furia. Mai târziu, am simțit teamă – ca femeie, într-o lume în care femeile sunt adesea privite ca fiind de prisos. În aceeași săptămână, încă două femei au fost ucise în conflicte domestice. Dar pierderea colegei mele mă bântuia, pentru că mereu mă voi întreba: Ce-ar fi fost dacă aș fi vorbit cu ea? Ar fi făcut vreo diferență?

Ca femei, multe dintre noi trăim în situații nesigure. Unele dintre noi le ascundem atât de bine, încât îi păcălim pe cei din jur să creadă că totul este în regulă. Dumnezeu ne-a dat ochi să vedem și o inimă să discernem, dacă am privi cu atenție. Suntem păzitoarele surorilor noastre. Dacă vedem semne de avertizare, să nu presupunem că totul e bine doar pentru că vedem un zâmbet! E nevoie de atât de puțin pentru a întreba cu sinceritate: „Ești bine?” Dacă știi pe cineva sau dacă tu ești cineva care are nevoie de un loc sigur, te rog să ceri ajutor! Există resurse disponibile. Să nu ajungem niciuna să purtăm durerea întrebării: „Ce-ar fi fost dacă întrebam?”