REABILITAREA RESPIRATORIE

Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu. 
Geneza 2:7

Ascultă ediția audio aici.

Reabilitarea pulmonară se adresează persoanelor cu boli respiratorii cronice (astm sever, fibroză pulmonară sau bronhopneumopatie obstructivă cronică). În cadrul programului de recuperare pulmonară, cadrele medicale încearcă să obțină diferite beneficii, precum creșterea toleranței la efort, îmbunătățirea respirației, un control mai bun al simptomelor și creșterea calității vieții. Pe parcursul a 6-12 săptămâni, pacienții realizează programe individualizate, în ședințe care se desfășoară cu o frecvență de 2-3 ori pe săptămână.

Componentele principale ale programului cuprind:
– exerciții pentru întărirea musculaturii;
– exerciții de respirație;
– tehnici de drenaj postural;
– educarea pacientului (de exemplu, informații cu privire la evitarea factorilor de risc).

Dacă te confrunți cu afecțiuni respiratorii și crezi că nu mai există vreo soluție și pentru tine, încearcă programele de recuperare respiratorie! Nu uita că tu faci tot ce poți, iar Dumnezeu (Cel care ți-a dat „suflare de viață”) Își face partea Lui! Nu renunța! Recuperarea respiratorie are rezultate și poate să aducă un strop de mai bine în viața ta.

Doamne, ajută-mă să mă informez de posibilitățile de a desfășura un tratament optim pentru mine! Dacă cunosc persoane care au nevoie de ajutor, dă-mi curajul de a le îndruma spre un ajutor specializat și spre Tine, Cel care le dai tuturor „viața, suflarea și toate lucrurile” (Faptele apostolilor 17:25)!

 
Soarele apune: B 21:03, CT 20:52, IS 21:08, MS 21:17, SM 21:30, DJ 21:11, AR 21:28

autor: Iulia Țecu

Ascultă podcastul Devoționale Audio

spot_img

Publicate astăzi

Din aceeași categorie

spot_img