Fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciți ca niște lumini în lume.
Filipeni 2:15

Ascultă ediția audio aici.

În toate perioadele istorice, „Duhul lui Hristos, care era în ei” (1 Petru 1:11) a făcut din adevărații copii ai lui Dumnezeu lumină pentru oamenii din generația lor. Iosif a fost un purtător de lumină în Egipt. În puritatea, bunăvoința și iubirea lui filială L-a reprezentat pe Hristos în mijlocul unei națiuni de idolatri. În timp ce israeliții erau pe drumul din Egipt spre țara promisă, cei cu inima credincioasă au fost o lumină pentru popoarele învecinate. Prin ei, Dumnezeu S-a descoperit lumii. De la Daniel și prietenii lui, în Babilon, de la Mardoheu, în Persia, raze strălucitoare de lumină au străpuns întunericul de la curțile imperiale.

În același fel, ucenicii lui Hristos sunt puși ca purtători de lumină pe drumul sper cer. Prin ei, Tatăl milei și al bunătății Se manifestă în fața unei lumi învăluite în întunericul înțelegerii greșite a lui Dumnezeu. La vederea faptelor lor bune, alții au fost conduși să-L slăvească pe Tatăl din cer, fiindcă a devenit clar că există un Dumnezeu pe tronul universului al cărui caracter este demn de laudă și imitare. Iubirea divină radiind în inimă, armonia lui Hristos manifestată în viață sunt străluciri ale cerului asigurate oamenilor. (…) Lumea urmărește ce rod vor aduce aceia care se declară creștini. Ea are dreptul să caute renunțare la sine și sacrificiu de sine la cei care pretind a crede un adevăr avansat. (…) Dumnezeu a stabilit ca lucrarea Sa să fie prezentată lumii în linii clare și sfinte. El dorește ca poporul Său să dovedească prin viața lui avantajul creștinismului în comparație cu lumea. Prin harul Său au fost luate toate măsurile ca noi, în toate activitățile noastre, să demonstrăm superioritatea principiilor cerului față de principiile lumii. Trebuie să arătăm că lucrăm după un plan superior față de deșertăciunea lumii. În toate lucrurile trebuie să manifestăm puritate de caracter, să arătăm că adevărul primit și urmat face din primitorii lui fii și fiice ale lui Dumnezeu, copii ai Împăratului ceresc, și că, drept urmare, ei sunt onești în toate faptele, corecți, loiali, integri în lucrurile mici, precum și în lucrurile mari ale vieții.

Ce trebuie să-i facem pe copiii noştri să înţeleagă?
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.

Răspunsul se află la pagina 390 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024, capitolul Sărbători și aniversări.

În locurile cerești
În locurile cerești
„În locurile cerești” de Ellen White este o carte devoțională care inspiră cititorii să experimenteze zilnic pacea, speranța și bucuria unei relații profunde cu Dumnezeu. Prin gânduri pline de încurajare și promisiuni biblice, cartea ne reamintește că, indiferent de haosul și incertitudinile din lume, Dumnezeu ne oferă siguranța iubirii Sale și privilegiul de a trăi cu mintea și inima îndreptate spre lucrurile cerești. Cu un mesaj relevant pentru vremurile în care trăim, această carte te invită să descoperi o perspectivă cerească asupra vieții și să îți întărești credința, pășind alături de Isus spre o speranță eternă.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent