Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.
Matei 26:39
Ascultă ediția audio aici.
Surprins, Hristos li S-a adresat ucenicilor spunând: „Ce, un ceas n-ați putut să vegheați împreună cu Mine?” Ei s-au ridicat și L-au privit cu tristețe pe Domnul lor, care le-a zis: „Vegheați și rugați-vă ca să nu cădeți în ispită.” Apoi divinul Suferind i-a scuzat pe ucenici prin cuvintele: „Duhul (…) este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă” (Matei 26:40,41).
Hristos a mers a doua oară și Se ruga stăruitor: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu” (Matei 26:39). Din nou întunericul a venit asupra sufletului Său, într-o agonie aproape insuportabilă, și din nou El a simțit dorința după părtășie, după câteva cuvinte care să-I aducă ușurare și să rupă vraja întunericului care aproape Îl copleșea. „S-a întors iarăși la ucenici și i-a găsit dormind; pentru că li se îngreunaseră ochii de somn” (Matei 26:43) „ei nici nu știau ce să-I răspundă.” I-au văzut fața plină de sudoare și de sângele agoniei și au fost umpluți de durere pentru că „atât de schimonosită Îi era fața și atât de mult se deosebea înfățișarea Lui de a fiilor oamenilor” (Isaia 52:14).
Încă o dată, Hristos S-a dus deoparte și S-a rugat ca, dacă este posibil, să fie îndepărtată de El această cupă. Sufletul I s-a umplut de o groază copleșitoare de despărțirea Sa de Dumnezeu, ca o consecință a păcatului. Satana Îi șoptea că, dacă avea să devină Înlocuitorul și Garantul unei lumi păcătoase, El nu mai putea niciodată să fie una cu Dumnezeu și că urma să fie sub controlul lui.
De trei ori s-a ridicat rugăciunea către Dumnezeu: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta!” De fiecare dată urmată de cuvintele: „Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu” (Matei 26:39). Ar fi putut paharul să treacă de Cel Suferind? Ar fi putut sacrificiul lui Hristos hotărât înainte de întemeierea lumii și simbolizat prin fiecare jertfă adusă de la căderea lui Adam în păcat să fie anulat? (…) Ar fi putut ceea ce îngerii erau nerăbdători să privească și să înțeleagă, ceea ce constituise încărcătura profeției, ceea ce stătea la temelia simbolurilor să dea greș la urma urmei, lăsându-l pe Satana, cu forțele lui apostate și întreaga confederație a răului, să iasă triumfător?
Oh, cât de mult a suferit Hristos ca Fiu al omului pentru a răscumpăra și salva omenirea! (Signs of the Times, 3 iunie 1897)
În fiecare moment succesiv, când șansele umanității atârnau în balanță, Hristos a luat decizia corectă. Cum aș putea să rămân credincios în ceasul încercării mele?
